Să nu uitați să credeți

Ador luna decembrie. De când se aprind beculețele și până la focul de artifcii care anunță finalul unui an și începutul altuia totul este minunat și de poveste. Îmi place să mă bucur de toate acestea și să îi văd pe oameni un pic mai senini. E drept că anul acesta este diferit. Parcă ne ținem bucuria în frâu, dar încerc să nu uit să cred. Să cred în speranță, bunătate, zâmbete, Moș-Crăciun.

În ultimii patru ani, de când sunt mamă, sărbătorile mi se par și mai frumoase. Au un farmec aparte alături de un copil care abia așteaptă să ningă, care este emoționat când vede cadourile, care abia așteaptă să facă bradul. De când este ea ne bucurăm și mai mult, căci e rândul nostru să împachetăm cadouri, să îi facem amintiri frumoase, să o învățăm să creadă, așa cum au făcut cândva părinții noștri.

Și fiecare Crăciun a avut un farmec aparte. Primul pentru că a fost primul, evident. 🙂 Și nu e nevoie de mai multe. Pentru prima data 3. Primul Crăciun în casa noastră. Primul brăduț.

Mi-am dorit să fie creștinată la primul ei Crăciun, mai ales că o cheamă Natalia. Și uite așa cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului a fost botezată. Am căutat un brăduț mic, în ol, pe care l-am împodobit cu câteva globuri și felii de portocală puse la uscat.

Al doilea Crăciun am făcut turtă dulce și cornulețe, după rețeta noastră de familie. Îmi doream să aduc în copilăria ei mirosuri dulci din copilăria mea.

Și ne-am jucat luna aceea de decembrie din 2017 cu atât de multă făină. Am aruncat peste tot și am zis că e zăpadă. Am făcut cadouri în casă pentru toți din familie. Felicitări pe care Natalia le-a pictat cu degețelul, forma mâinii ei pe care am făcut-o în aluat din acela tare din făină cu sare și turtă dulce făcută de noi.

Următorul decembrie a început cu lansarea cărții ”Palatul de Vanilie”, care să rămână o amintire din primii ei ani. Când găteam, când stăteam mult împreună. Împodobitul bradului. Același brăduț în ol pe care l-am cumpărat la primul ei Crăciun și care s-a încăpățânat să crească. Am mers cu colindul. A fost minunat.

Anul trecut prima ei serbare. Biscuiții pentru Moș-Crăciun. Toate diminețile în care își lipea năsucul de geam în așteptarea zăpezii.

Încerc să nu uit să cred… ca să se bucure din tot sufletul ei de copil de sărbători. Căci… a fost odată o fetiță care iubea Crăciunul. Îi plăcea la nebunie și îl aștepta pe Moș-Crăciun în fiecare an cu emoție. Apoi fetița a mai crescut, în continuarea iubea Crăciunul, dar bănuia cine este Moșul. Un pic din magie s-a șters. Și a crescut tot mai mult, din Crăciunul acela magic rămăsese doar o sărbătoare frumoasă, pe care e drept, o aștepta cu drag, dar fără prea multă emoție. Își cumpăra ea câte ceva cadou, câteodată mai primea. Făcea brăduțul. Zilele treceau, trecea și Crăciunul. Și într-o zi s-a făcut mare de tot și a devenit mamă. Și totul a căpătat alt sens. Bucuria de când era mică a revenit. Acum ea împachetează cadouri, le ascunde și o face pe Moșul ca să facă o fetiță mică cu părul blonduț și mereu ciufulit să creadă.

Și anul acesta despre care nu prea putem spune multe. Și acest final de an pentru care nu avem prea multe planuri. Dar Natalia abia așteaptă să iasă la zapădă, să luăm un brad mare și globuri albastre să-l împodobim. Așa că pentru ea credem. Încă o dată ne agățăm de speranță.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *