”Fiecare frunză îmi șoptește fericirea”, spunea Emily Bronte, descriind toamnele astea frumoase din viețile noastre. Îmi place acest anotimp, cu zilele care se răcoresc ușor, cu adierile de vânt, culorile, hainele călduroase. Este a treia noastră toamnă împreună. Ai venit pe lume într-o zi de la mijlocul toamnei. Acum ne plimbăm prin parcul tot mai gol și te aud cum alergi prin frunze. Culegem castane să le pictăm, lași capul pe spate când bate vântul. Ne înfofolim amândouă și ne plimbăm până ni se răcesc mâinile de tot. Ai un pulover cu fluturași. Tu l-ai ales. Îți mai arătasem o bluză galbenă, dar ai spun nu și l-ai ales pe acesta. Îți plac pisicile și hainele cu pisici. Brățările și parfumurile mele. Mai ai niște balerini galbeni pe care îi încalți prin casă mereu și niște teniși roz, cu un ananas vesel desenat pe ei, pe care i-ai vrut toată vară. Îți place să te bagi în dulap, te joci acolo apoi vii la mine cu tricoul meu înflorat, să te îmbrac cu el. Ție îți vine ca o rochie. Ești amuzantă așa, îmbrăcată cu el, cum te chinui să mergi fără să te împiedici.
Ești foarte pretențioasă la papuci. Ai mers la nuntă în adidași. Nici nu ai vrut să te uiți la pantofii pe care abia ți-i luasem. Cred că, pe ici, pe colo, înțelegem moda diferit. Când ai împlinit un an, de pe tava aia cu obiecte ai ales, printre altele, și un șirag de perle. Îți place frumosul. Și, despre asta trebuie să fie povestea asta cu moda. Indiferent cum te îmbraci să ai atitudine, să te simți bine și asta să se vadă. Dar, mai ai timp destul să îți construiești un stil al tău. Să îți spun despre ce cred eu referitor la ce se poartă.
Pentru mine, povestea cu moda înseamnă câteva produse care ar trebui să existe neapărat în garderobă. Sunt 10 produse pe care eu le pot combina la orice ținută. Și când mă plimb cu tine prin parc, și când mergem la vreun eveniment, și când suntem în vacanță sau doar până la cumpărături. Ai să vezi tu că moda se schimbă ușor, dar sunt câteva piese vestimentare pe care ar trebui să le ai mereu, indiferent de vreme sau vremuri.
Uite, de exemplu, eșarfa. Tu știi că îmi plac mult și am câteva sertare pline, pe care le tot scoți și te plimbi prin casă cu ele. Când nu mai știi ce să pui pe tine că ți-e frig, răspunsul e o eșarfă. Dacă vrei să adaugi o pată de culoare unei ținute, să îmbogătești o bluză care ți se pare ternă, o eșarfă te ajută întotdeaună. Când crești, poți să iei din sertare câte vrei să le porți.
Puloverul e, știi cum spun cei din modă, un must-have. Mai ales când este rece. Un pulover călduros, moale, care parcă te ia el în brațe. Mie îmi plac cele cu mâneci lungi, care îmi încălzesc și palmele, în plimbările noastre prin parc.
Jeanșii, cea mai populară piesă de vestimentație. Și tu ai, deși ai doar doi ani. Merg cu orice. Sunt atât de ușor de asortat incât, mai ales acum de când sunt și mama ta, sunt preferații mei. Toate plimbările noastre pot fi făcute în blugi.
(Answear.ro – Only-Jeansi Tonni)
Papucii sport– pentru că uneori viața este pe fugă și trebuie să ții pasul bine. Cu o pereche de New-Balance în picioare pot să bat toate aleiile din parc fără probleme. Mai ales că tu nu stai, nu stai niciodată. Iar eu trebuie să fiu mereu în urma ta. Sunt foarte practici, confortabili, și arată și foarte bine.
(Answear.ro – New-Balance)
Și, dacă tot suntem la papuci, eu ador și balerinii. De când au apărut ei. Sunt eleganți, pot fi purtați ușor cu orice, atât cu jeanși cât și cu pantaloni eleganți, fuste sau rochii. Colorați, negri, simpli sau mai deosebiți, îmi plac acești papuci foarte mult. Mai ales că merg mai greu pe tocuri, sunt o salvare, de multe ori. Adică, să mergi pe tocuri cu un copil de peste 10 kilograme, nu este ceva de invidiat. Dar, cu balerinii potriviți m-aș descurca foarte bine. Până la Paris te duc așa în brațe.
(Answear.ro- Gino Rossi)
O camăsă albă, nu se demodează niciodată și poate fi purtată în multe combinații. Cu jeanși, balerini și o eșarfă, cu un sacou la job sau chiar cu o pereche de New-Balance, pentru o plimbare relaxantă.
(Answear.ro- Morgan)
Îmi plac și sacourile, care se potrivesc perfect indiferent dacă vrei sa porți jeanși, pantaloni clasici sau office. Și, se potrivesc foarte bine și în rolul de mamă, pe care eu îl joc în fiecare zi, altături de tine.
Tricourile sunt potrivite oricând. Chiar și când este mai rece pe sub un sacou sau chiar cu o eșarfă pe deasupra. Pentru vacanțe, plimbări, cumpărături, oricând e nevoie de un tricou în garderobă.
(Answear.ro – Mango)
O rochie elegantă, dacă se poate chiar neagră. Te salvează în orice situație și se potrivește la orice eveniment. O astfel de investiție în garderobă este una de lungă durată. O rochie neagră te face să te simți specială și îți va pune silueta în evidență.
(Answear.ro – Silvian Heach)
Foarte ușor de combinat este și o fustă. Poate fi purtată cu balerini sau cu pantofi sport, cu tricou sau cu o cămașă, prin parc sau chiar la o întâlnire de serviciu. Și, pentru ședințele la grădiniță sau la școală fac o ținută reușită. Va veni și vremea aia, când te vei duce la grădiniță. Mie îmi plac fustele peste genunchi.
(Answear.ro – Guess Jeans)
Toate hainele din poze le găsiți pe site-ul celor de la Answear.ro, retailerul multibrand lansat în Polonia, care de trei ani este oficial și pe piața din România. Oferă produse de calitate, 100% originale. În oferta celor de la Answear.ro găsiți produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, iar portofoliul magazinului online cuprinde peste 300 de branduri internaționale de top, precum Mango, New Balance, Nike, Levis, Lacoste sau Tommy Hilfiger. Answear este mai mult decât un site, este o comunitate cool, unde dai comandă de produsele pe care ți le dorești, le probezi în fața oglinzii, la tine acasă și păstrezi doar ce ți se potrivește. Mai mult, dacă te înscrii în clubul Answear, ai reduceri la fiecare comandă și ai acces la super-evenimente, precum Vip Sales.
Găsiți și haine foarte frumoase și pentru copii, atât pentru fetițe cât și pentru băieți, inclusiv mărimi mici (62-68 cm).
Garderoba voastră din ce este compusă? Care sunt piesele voastre de vestimentație esențiale?
… și, toamna asta, care este răspunsul vostru la frig?
Sursă foto principal: arhivă personală.
Articol scris pentru prima probă în cadrul SuperBlog 2018.