De ziua Nataliei, ne-am decis și i-am adus acasă, cadou, o pisicuță. De data aceasta, una adevărată. Deși, aveam emoții și mă gândeam că poate ne-am grăbit și nu este o decizie bună, pisicuța s-a adaptat foarte repede și foarte bine, așa că, se pare, a fost cel mai inspirat cadou.
Toți cei care mă cunosc bine, când au auzit că noi avem o pisică, au făcut ochii mari și au simțit nevoia să mai întrebe o dată. Cu siguranță, se gândeau, probabil, că nu au înțeles bine și am vrut să spun, de fapt, pisică de pluș. Eu insistam, nu de pluș, vie, vie, care miaună cât vrea, nu cât o țin bateriile.
Ei se mirau așa, pentru că eu niciodată nu am fost de acord cu animale în apartament. Mi se părea că este greu, că ai mult de strâns după ele, că trebuie într-adevăr să fii iubitor de animale ca să îți iei așa responsabilitate. Mie îmi plac animalele, dar ieșea învingătoare mereu, comoditatea mea.
Natalia, nu știm cum, nu știm de unde, iubește pisicile. Jucăria ei preferată este o pisică de pluș. Dacă vrei să vezi cât de tare poate plânge, încearcă să i-o iei. Bine, acum, exact același lucru se întâmplă și dacă vreun alt copil vrea să se apropie de pisica ei. Au fost în vizită niște prieteni, care au un băiețel, și de câte ori el se apropia de pisică, ea începea să plângă de mama focului.
Ne-am gândit că poate această iubire pentru pisici este de la pisica mamei mele. Practic, primul animăluț pe lângă care a stat, cu care s-a jucat, era o pisică și de aici, poate, iubirea pentru ele. Toată vara trecută, de câte ori ieșeam în cartier și vedea o pisică, uita că o dor picioarele și trebuia să mergem după ea. Se băga după ele pe sub mașini, câteodată îi și venea să plângă că nu stau să se joace cu ea.
De câte ori venea vorba să îi luăm o pisică adevărată, refuzam categoric. Și, într-o zi eram prin parc și a spus un miau, așa, aproape cu lacrimi în ochi când a tot fugit degeaba după un pui de pisică, speriat, care, evident, nu stătea să îl prindă. Atunci m-am gândit să îi luăm o pisică adevărată. Măcar să încercăm, să vedem cum va fi.
Am luat-o de la niște prieteni, care ne-au spus că putem să le-o dăm înapoi, în cazul în care nu ne vom obișnui, dar am avut noroc de o pisică neagră, tare drăguță și jucăușă. S-au apropiat imediat una de alta și se joacă foarte mult împreună.
Nu mă așteptam să se adapteze așa de bine și așa de repede. A făcut din prima seară la litieră, deci nu am avut nici un fel de probleme în această privință. La prânz, când doarme Natalia, se culcă și ea, la picioarele ei. Deci, este liniște în casă. 🙂
Au tot felul de jocuri amândouă, fug, se ascund, pisica sare, Natalia face bau, dar și momente când trebuie să intervenim: când vrea să o picteze (o dată am ajuns prea târziu), când o pune să mănânce, să spunem cam forțat, când o duce la baie, așa preventiv și îi spune ”pisica pipi” și o ține acolo în litieră, când vrea să o ia cu ea la baie sau să o dea pe tobogan.
Am avut evident și momente, să le spunem, mici tragedii, când a înțeles mai greu că pisica nu e chiar ca un alt copil, e totuși un animăluț care, de exemplu, nu se joacă în bile când vrei ea, nu știe să sară în pat, nu face baie cu ea, nu știe să se dea pe tobogan, nu are chiar tot timpul chef de joacă. Acum a început și pisica să se mai ascundă, când vrea probabil să stea liniștită. Natalia o caută peste tot, chiar și prin dulapuri.
În ceea ce privește părul, poate că este și prea mică și de asta nu lasă păr, nu mă pricep la acest subiect, dar nu avem peste tot, oricum fac curățenie mereu, așă că, nici nu are timp să se așeze.
Singurele chestii, pe care le putem trece la enervante, să spunem că sunt diminețile în care se trezește înaintea tuturor, pe la 5-6 și miaună și când își bagă gheruțele în scaunele mele din bucătărie. Dar, pentru că se înțelege atât de bine cu Natalia, trecem peste asta.
Oricum, e foarte fain când eu sunt în bucătărie și o aud de dincolo cum râde, că se joacă cu pisica. Se pare, a fost o decizie bună.
Abia acum am văzut, pe pielea mea cum se spune, ce relație frumoasă și foarte apropiată pot avea copii cu animalele.
Dacă vă gândiți să vă luați pisică, sper să vă încurajeze acest articol, mai ales dacă aveți copii care le iubesc. S-ar putea să fie foarte distractiv. Singurele treaburi pe care le aveți de făcut pentru pisică sunt: să îi faceți curat la litieră, să îi puneți de mâncare și apă. Nici nu pierdeți prea mult timp. O duceți la veterinar, pentru sănătatea ei și, cam atât. Dacă plecați de acasă, am înțeles de la alți stăpâni cu pisici, noi încă nu am plecat o perioadă mai lungă, 2-3 zile o pisică se descurcă cu apa și mâncarea pe care i le lăsați, după, ar trebui să apelați la un prieten, să treacă pe la ea să îi mai pună mâncare și apă. Dacă până și pe mine o pisică m-a convins, cu siguranță sunt niște animăluțe simpatice. 🙂 Noroc de Natalia, așa am aflat și eu.
