Eu sunt mereu pe drumuri. Aceasta este și menirea mea. Să rulez pe asfalt, să prind răsărituri și apusuri. Să merg încet sau să fug mâncând, parcă, pamântul. Să văd peisaje de munte sau mări minunat de frumoase. Să trec prin țări și orașe, prin cătune pitorești. Să îmi plimb stăpânii aproape sau departe. Să merg pe timp de zi sau noapte. Pe drumuri mai bune sau mai proaste. Să am mereu grijă să ajung în siguranță la destinație. Să trec prin momente liniștite sau să am parte de provocări precum un drum prea îngust sau o pantă amețitoare. Trec poduri și văd râuri limpezi. Stau la semafor și îmi trag sufletul cât trec secundele și la verde îmi pun roțile din nou în mișcare. Kilometru după kilometru … tot mereu pe drum.
Aceasta este o viață de mașină. De-a lungul timpului am descoperit locuri și oameni interesanți. Povești minunate, ooo, aș putea scrie o carte cu ele. Și fiecare drum m-a făcut tot mai experimentată și curajoasă. Nu mi-e teamă de nimic și mereu aștept cuminte în parcare următorul drum.
M-am apucat să țin un jurnal. Să rămână acolo poveștile mele despre întâmplările din viața unei mașini.
19 octombrie 2016
S-au urcat repede și m-au pornit cu o viteză incredibilă.
Hey, dar unde vă grăbiți așa? Aveți de gând să îmi spuneți și mie?Îmi aduc aminte că m-am supărat inițial atunci. Păi, eu care v-am plimbat așa mereu în siguranță, acum v-ați aruncat pur și simplu pe scaun fără să spuneți nimic.
Mi-a trecut repede supărarea când am traversat podul și a trebuit să o iau tot înainte.
Păi spuneți așa, mergem la spital. Vai, nu îmi vine să cred, se mărește familia.
A fost cel mai emoționant drum. Deși spitalul nu era departe, am încercat să mă mișc cât de repede pot și tot mi se părea că nu mai ajung odată. M-am grăbit cât am putut și am prins roșu la semafor. M-am înfuriat. Nu era timp de stat acum. Și la verde am dat tot ce e mai bun din mine și am plecat grăbită. Am ajuns în fața spitalului, am oprit încet, nu era momentul pentru frâne puse brusc și am așteptat cuminte în parcare.
De acum încolo trebuie să fiu și mai atentă la drum. Vom avea un copil la bord. 🙂
22 octombrie 2016
În două zile îmi cunosc stăpână bebelușă, așa că este timpul pentru o curățenie generală. Eram foarte bucuroasă că m-a dus la spălătorie și am primit și niște covorașe auto noi.
Hai că îmi place la nebunie schimbarea asta. Sunt curată, parfumată, am și haine noi.
Covorașele auto BMW sunt perfecte pentru mine. Se potrivesc de minune. Se vede că sunt de calitate. Nu au miros, sunt din cauciuc de calitate. Sigur sunt și rezistente.
Promit să merg atentă pe toate drumurile. Sunt un pion important din această familie. Adică eu voi fi cea care voi ajuta bebelușa să descopere lumea. Și ce minunată e! Nu mai am răbdare.
13 iulie 2017
Asta este o zi de-a dreptul importantă. O încercuiesc. Am plecat în prima vacanță cu bebelușa. Bine, a mai crescut un pic, dar pentru mine tot mică este. Am acceptat fericită și noua schimbare. Pe bancheta din spate a apărut un scaun auto special pentru copii. Am promis că voi fi atentă și responsabilă. Și s-a întâmplat și un lucru bun. În sfârșit s-au gândit să cumpere și niște tăvițe de portbagaj după experiența cu laptele. Am crezut că îmi stă inima. Mda, copiii aștia. Sunt simpatici, dar trebuie să fii atent. Se întâmplă mereu tot felul de lucruri. Încercam să fiu atentă la drum, pe fundal plânsete de copil. Bine, cred că este momentul să opresc într-o parcare, copilului îi este foame. Și în grabă laptele nu a fost închis bine și nici nu vreau să îmi aduc aminte ce a fost acolo în spate. Era momentul pentru mai multă grijă. Așa că la acest drum am mai puține emoții. Tăvița de portbagaj este confecționată dintr-un material asemănător cauciucului și nu are miros. Unde mai pui că are o bordură înaltă de 4 cm, deci îmi oferă o protecție completă împotriva murdăriei, petelor sau așa cum am pățit cu laptele: scurgerii de lichide.
M-am speriat dimineață când am văzut câte bagaje trebuie să car. Îmi venea să pufnesc. Eu am înțeles că mergem pentru câteva zile, nu că fugim de acasă. Mă simțeam deja obosită. Așa ceva! O să mă sufoce în portbagaj. În fine, am zis să nu mă enervez că până la Praid am un drum lung de făcut.
Mi-a plăcut drumul acesta. Am mers prin locuri noi și curate. În sfârșit un drum bun. Nu m-am zdruncinat prea tare.
Îmi place să aud cântece pentru copii. Mă relaxează. Eu țin drumul și pe fundal se aud cântece. Hai că îmi sunt dragi stăpânii mei. Și dintr-o dată aud: Casa Fluturilor Vii. Să mergem. Doamne, au spus inițial Salina. De când îi știu se răsgândesc așa, de parcă e ușor să schimbi traseul. Când mă obișnuiesc cu un drum, imediat pe altul. A fost oricum o experiență plăcută. Am avut ceva emoții la un drum lung cu copilul, dar se pare că cea mică e plimbăreață și îi place să o duc peste tot. Am ajuns cu bine într-o curte frumoasă.
Acum eu mă odihnesc și voi la plimbare. Bine că am ajuns cu bine.
17 iulie 2018
Asta a fost o experiență incredibilă. Pe nepusă masă s-au gândit să mergem la Valea Doftanei. Cum? Voi știti unde este pe hartă? Și cu copilul? Atâta drum?
Nu m-au auzit și mi-am dat seama de răspunsuri pe parcurs. Mda, atâta drum. Bine, asta nu este o problemă pentru mine. Mie îmi place. M-au luat cam pe nepregătite, dar am experiență și asta nu este o problemă. Cu copilul sigur că da. Ei nu plecă nicăieri fără el.
Doamne câte pun pe banchetă și în portbagaj. Și culori, și plastilină, și mâncare, și de băut, și haine, și jucării. Incredibil. Sper că după asta mă duceți la spălătorie. Măcar atât merit și eu.
Și unde este pe hartă habar nu aveau. Mi-am dat seama de asta când am ajuns pe acel drum abrupt, îngust care s-a și înfundat la un moment dat. Mi se părea că urc un perete de stâncă. Aoleu, eu nu mai sunt mașină, sunt alpinist. Dar cum ați reușit să mă aduceți pe drumul acesta? A trebuit să dau ușor cu spatele. Aveam emoții și speram să se termine cu bine. Vai, și copilul cu noi. Cum să pleci la drum și să ajungi pe potecuța aceasta. Mda, stăpânilor mei le place să se plimbe și văd că și aventurile pe patru roți.
M-am concentrat să țin roțile drept și ușor, ușor, m-am întors cu spatele până în drumul mare. Nu îmi venea să cred că am reușit. Îmi era teamă să nu intru în ceva. Din fericire, nu am avut nici un accident. Drumul acela îngust și care nu mai ducea nicăieri nu îl pot uita.
Partea bună din toată aventura aceasta a fost că m-am ales cu un scut de motor BMW. Măcar atât pentru concentrare mea.
Am ajuns în drumul mare și m-am bucurat să îi aud cum râd fericiți. Am răsuflat toți fericiți și am plecat mai departe. A meritat oricum excursia asta. Mi-am depășit limitele și la sosire am primit și un cadou. Scutul de motor îmi va proteja bara din fața, motorul și baia de ulei. Sunt și mai pregătită pentru aventuri de genul acesta.
Am văzut peisaje de munte extraordinar de frumoase. Ce aer tare!
Ei, hai, că parcă nu se mai termină aventura asta. Cum adică, dacă GPS-ul spune la stânga voi vă întrebați pe unde să o iau. Așa ceva. Spre stânga. Nu, vă rog, nu vă certați acum. După emoțiile prin care am trecut și atâtea serpentine pe care le-am urcat și coborât, nu are rost. O să plângă și copilul. Da-ți drumul la muzică mai tare.
Și am intrat pe drumul la stânga. Da, minunat. Ador drumurile de țară. Serios? Unde mă duceți? Și dintr-o dată liniște, un râu rece de munte, o pensiune numai pentru noi.
M-am relaxat ca niciodată. În fiecare seara venea un domn tare simpatic cu povești frumoase din acea zonă de munte. La final mi-a umplut portbagajul de cașcavea. Un fel de cașcaval afumat cum numai acolo se găsește. I-am invidiat pe oameni că se pot bucura de așa bunătăți. Până la urmă mi-a plăcut excursia asta.
17 Mai 2019
Prima ieșire din țară în trei. Am fost la Cernăuți. Și până acolo drumul a fost foarte frumos. Am trecut prin nordul Moldovei până la graniță. Ce case frumoase am văzut. Am mers mult, așa încet și relaxant cum îmi place mie. Și aveam în sfârșit și o cutie de portbagaj cu prindere pe barele transversale. În sfârșit nu mai aveam portbagajul plin. Respiram și eu. Păi altfel mergi așa!
La Cernăuți, în schimb, ce oraș interesant și plin de contraste, am avut parte de câteva aventuri.
Niii- Noooo, Niii-Noooo.
Vai de mine, după mine țipă așa? Dar nu am făcut nimic. Eu sunt o mașină serioasă care nu încalcă regulile de circulație. Ce s-a întâmplat? Cum adică am intrat pe un drum interzis?
Dar nu era nici un semn care să spună asta. Și nu înțelegeam nimic din ce spuneau. Și stăpânii mei erau nervoși. Și eu la fel. Până la urmă ei s-au prins, eu începeam să derulez drumul în minte să văd totuși dacă am scăpat vreun semn. Până la urmă stăpânii au aflat că pot scapă cu 10 dolari. Eu am fost corectă. Chiar nu era nici un semn. Era un fel e a ura bun venit turiștilor.
Am văzut niște autobuze foarte interesante. Aveam impresia că m-am întors în timp.
Vai, și într-o noapte era să rămân fără numere. Noroc că erau prinse bine și am scăpat. Cât ei se odihneau în cameră și eu în parcare, cum s-a lăsat seara, când să stau liniștită, unii tot îmi dădeau târcoale. Până la urmă s-au dus la mașina de lângă mine. Mi-a părut rău pentru ea. A doua zi dimineață o doamnă în vârstă, care mai știa românește, ne-a povestit de hoții de numere de mașini, care pândesc autoturimele turiștilor.
Eu sunt foarte curajoasă și am scăpat cu bine și din asta.
2020 …
Cine știe ce alte drumuri interesante și pline de aventură vor urma. Tot pe drum așa cum îmi șade bine. Poveștile vor continua… am auzit că visează la o rulotă. Sper să caute mai întâi un cârlig de remorcare.
Articol scris pentru Spring SuperBlog
Sursă foto: AutoGedal și arhivă proprie
Sursă foto principal: pexels.com/aerial-view-of-road-between-green-grass-field
One comment