O mamă în jeanși

Vă mai aduceți aminte de primele voastre perechi de jeanși? Eu nu pot să uit o pereche de jeanși deschiși la culoare, ușor evazați în partea de jos, cu buzunare și în spate, și în față. Erau printre primii mei jeanși. Cel mai probabil erau din bazarul de haine, locul de unde toată lumea își făcea cumpărături. Îmi aduc și acum aminte cum eram tarabele de lemn, pline cu jeanși, probabil aduși de pe la turci. Mai am în minte o salopetă de blugi largă, care mi se părea mie ”cool” și la modă … la moda de atunci. Abia prin liceu am avut prima pereche de blugi rupți. Ca orice adolescent, am fost atrasă de blugi, în general, iar în timp s-au schimbat doar preferințele legate de culoare, dacă să fie largi sau mulați, cu talie joasă sau înaltă, rupți sau simpli.

Știți că este și o carte, ”Primii mei blugi”, apărută prin 2009 în care mai mulți scriitori, printre care și Cărtărescu, povestesc despre prima lor pereche de blugi. Oricum, istoria lor este veche, începe acum mai bine de 500 de ani, în Italia, la Genova. Denumirea lor de ”blue-jeans” vine de fapt de la o sintagmă din limba franceză ”bleu de Genes”, adică ”albastru de Genova”. Jeanșii erau de fapt  niște pantaloni indigo concepuți inițial pentru muncitori, pentru că erau greu de murdărit dar și ușor de spălat și rezistenți. I-au cucerit, în schimb, foarte repede pe adolescenții anilor 1960. Elvis Presley sau Marlon Brando au fost printre primii care au apărut la televizor îmbrăcați în jeanși.

Și, iată că au traversat timpul și astăzi rămân în preferințele multora. Majoritatea dintre noi avem măcar o pereche de jeanși în garderobă.

Acum, mai ales de când sunt mamă, îmi plac și mai mult pentru că sunt potriviți în orice ocazie, îi asortezi repede cu orice, și ai ieșit, pentru că știm, copii nu au răbdare să stea după noi. Cu un tricou, cu o bluză, cu o cămașă și tocuri, cu un pulover, o eșarfă și niște botine, cu un maieu și sandale, cu un sacou și teniși … și, iată, traversezi în jeanși anotimpurile și treci de la un stil lejere la unul mai elegant. Ai nevoie doar de o pereche de blugi de damă potriviți stilului tău.

Eu sunt mamă în blugi. Acum îmi plac cei simpli, albaștri și chiar albaștri închis, cu talie nu foarte joasă.


(Sursă foto: Answear: Calvin Klein Jeans)

Și, nu doar mama, adică eu :), este în blugi, ci și copilul. Natalia a avut chiar de la câteva luni blugi; primii ei blugi.

Cei de la Answear, plecând de la ideea că jeanșii sunt o piesă vestimentară preferată de mulți dintre noi, ne propun un exercițiu de imaginație. Iată, o idee de joacă, mai ales dacă aveți fetițe. 🙂 7 zile cu o pereche de blugi. Cum îi combini? Cum arată o săptămână, doar într-o pereche de blugi?

 

(Sursă foto: arhivă personală)

Început de săptămână, luni; ziua aia în care nu ai prea mult chef. O plimbare prin parc este perfectă și pentru asta aleg o ținută lejeră: jeanși cu o bluză și o pereche de teniși. O ținută în care să mă simt bine, să arat bine și să pot alerga în voie alături de copil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto Answear: jeans Calvin Klein, bluză Only, teniși Answear)

Marți mergem să vizităm o grădiniță. Cu acest prilej văd ce reacție are când se află alături de mai mulți copii. Aș vrea un stil smart-casual. Ceva potrivit pentru o vizită într-o astfel de instituție, dar în același timp nu foarte elegant. O pereche de blugi simpli cu o cămasă și niște balerini, mi se pare o ținută potrivită. În combinație cu o cămașă și o pereche de încălțăminte de damă potrivită, deja ținuta se transformă dintr-una casual, într-una  smart-casual. O cămașă în carouri, chiar colorată, mi se pare potrivită pentru un loc unde sunt mulți copii. La această cămașă aș vrea să port o pereche de balerini albaștri.

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear; jeanși Calvin Klein, cămașă Noisy May, balerini Gino Rossi)

La mijlocul săptămânii, de obicei, gătim. Este momentul nostru preferat în bucătărie. Miercuri gătim, facem brioșe cu gutui, dacă tot a venit toamna și după-amiază ducem o parte din ele la o asociație de copii, care organizează un târg cu bunătăți de toamnă. O ocazie bună să învețe Natalia să împartă și să cunoastem oamenii noi. Blugi, un hanorac și niște New-Balance, sunt potriviți. O să stau mult în picioare și este o întâlnire ca între prieteni, deci este potrivit ceva lejer.

(Sursă foto: arhivă personală)

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear: jeanși Calvin Klein, hanorac Wrangler, papuci sport New Balance)

De curând s-a deschis un centru cu activități pentru copii iar la unele pot participa și părinții. Nataliei îi place să picteze iar joi mergem la un cerc de pictură pentru copii și părinți. O să mă îmbrac cu blugi, tricou, papuci sport și pentru că afară este rece, pe deasupra o geacă bomber. Tricoul este alb și pare desenat, potrivit pentru o lecție de pictură alături de copil, geaca neagră și papucii sport mi se pare că se potrivesc cu tricoul și jeanșii și mai ales cu locația unde ne vom petrece după-amiaza.

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear; jeanși Calvin Klein, tricou Liu Jo)

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear: geacă Liu Jo, papuci sport Truffle Collection)

Vineri vom merge la Nocturna Bibliotecii. Este un eveniment organizat la Biblioteca din oraș și vor fi foarte multe evenimente atât pentru copii, cât și pentru adulți. Vom merge la un vernisaj de caricaturi și la Ludotecă, pentru ca Natalia să se mai joace cu alți copii. Mă gândesc pentru o seară de vineri la jeanși, un tricou simplu, un sacou și niște mocasini. Este o ținută potrivită pentru a împaca și vernisajul și apoi orele petrecute la spațiul pentru copii.

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear; jeanși Calvin Klein, tricou Liu Jo)

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear; sacou Mango, mocasini Steve Madden)

Sâmbătă după-amiaza vom merge la botezul băiețelului nașilor Nataliei. Va fi o întâlnire în familie. Pentru această zi voi purta jeanși, o cămașă și de data asta, pantofi cu toc. Este și tatăl Nataliei cu noi, deci el devine responsabil cu alergatul după copil. Mi-ar plăcea o camașă veselă, chiar cu flori, mai ales că este un eveniment fericit și așteptat.

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear; camasă Vero Moda, pantofi Gino Rossi)

Și, duminică este ziua în care de obicei noi ne plimbăm, așadar plecăm în excursie într-o stațiune de munte, aproape de noi. Toamna este încă frumoasă, perfectă pentru plimbări în aer liber.

 

 

 

 

 

 

 

 

(Sursă foto: Answear, pulover Medicine, botine J. Star)

Jeanșii din această săptămână, un pulover extra-size și botine. Căciulă, dacă seara se lasă rece, și o eșarfă mare care să îmi țină de cald, pentru că mai știți de data trecută, răspunsul la frig este o eșarfă. Iar, răspunsul, la întrebarea cu ce haine vă puteți completa ținuta la jeanșii aleși pentru șapte zile, este Answear, retailerul multibrand, unde găsiți produse de îmbrăcăminte, încălțiminte și accesorii. Găsiți în magazinul lor on-line peste 300 de branduri internaționale de top precum Mango, Adidas, New-Balance, Wrangler, Pepe Jeans, Marco O’Polo, Diesel sau Lacoste. Din dressing-ul Answear alegeți ce doriți, comandați, le probați acasă și păstrați doar ceea ce vi se potrivește. Dacă vă înscrieți în clubul Answear veți beneficia și de reduceri la fiecare comandă și în plus aveți și acces la super-evenimente, precum VIP Sales.

Acestea au fost combinațiile mele, șapte zile cu o pereche de jeanși. Dacă ar fi să acceptați provocarea Answear, care ar fi combinațiile voastre?

Articol scris pentru cea de a 12 probă la SuperBlog 2018.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *