Dragă cititorule,

Fiecare dintre noi avem un vis. Poate ție îți place să pictezi său să dansezi, să gătești ori să împletești, poate să faci bijuterii sau să cultivi legume, să ai grijă de animale sau să cucerești vârfuri de munte ori să alergi la maratoane. Oricare ar fi el, dacă vrei să fii fericit, trăiește-ți visul. Nu trebuie neapărat să trăiești din visul tău, dar trebuie neapărat să ai grijă de el, să faci ceva pentru tine și sufletul tău, pentru că viața este și despre asta. Și, poate într-o zi, cine știe, vei ajunge chiar să și trăiești din visul tău.

Visul meu este să scriu iar blogul acesta este locul prin care visul meu ajunge la tine. Îți mulțumesc că mă citești. Mereu sau doar când ai timp. Datorită ție, dragă cititorule, visul meu crește și mi-l trăiesc, pur și simplu. Asta îți doresc și ție. Să îți scoți visul ascuns, să îl ștergi de praf și să începi să îl trăiești.

Bloggeri mari, mici, influenți, importanți … nu mă pricep la asta. Nu știu ce fel de blogger sunt … habar nu am pentru că pentru mine nu contează. Eu scriu pentru că acesta este visul meu și asta îmi place să fac. În visul acesta am investit timp și suflet. Timpul meu pe care am vrut să îl dedic unui lucru care îmi place. Petrec aici două -trei ore pe zi. Uneori, poate și mai mult. E aproape ca un job. Doar că unul neplătit pentru că nu m-am gândit niciodată la scrisul meu, la blogul meu, ca la o afacere.

Eu am scris despre mine, sincer, așa cum am crezut și am putut eu mai bine. Asta fac în continuare. Nu am știut să mă gândesc la bani și cum să fac să câștig ceva din scris. Eu m-am bucurat de fiecare dată când cineva mi-a spus că mă citește și îi place, de fiecare like la pagina Cu Ghilimele de pe Facebook, la fiecare comentariu, la orice interacțiune cu cineva care mă citește și mă încurajează. E ca și cum am semnat un contract de milioane. E o bucurie pentru mine, pentru că aici îmi pun tot sufletul. Și, înseamnă mult pentru mine de câte ori apreciezi ce fac.

Acest articol pe care îl citești este al 474. Aventura mea în blogging a început prin 2008. Da, exact cu 10 ani în urmă și de atunci până în prezent, felul în care scriu și despre ce scriu, s-a schimbat o dată cu mine. Nu este prea mult dacă spun, blogul sunt eu.

În 2008 era studentă în Brașov, auzisem de bloguri dar nu știam prea multe despre asta. Ca să mai câștig un ban scriam articole la o revistă de turism și primul articol publicat în on-line a fost despre stațiunea Slănic-Moldova. Nu mai știu să vă spun cum mi-am făcut primul blog. Era pe o platformă gratuită, pe Blogger, și se numea Negru pe Alb. Mi-a plăcut cum sună și cam atât, nu este prea multă poveste în spatele acestui nume. Mi se părea interesantă ideea de a scrie într-un loc al meu, un fel de jurnal on-line, unde să pot publica ce vreau. Scriam articole de turism, ca la revistă, poate ceva mai personale. Acum, privind în urmă, cred că la vremea respectivă nu prea aveam curaj să scriu despre mine.

Scriam despre destinații turistice, și ușor, ușor și câte ceva despre mine; apoi am luat o pauză. Cred că mai bine de un an, nu am mai scris nimic pe blog.

Între timp am terminat facultatea, am revenit acasă, m-am angajat în presă și în 2011 m-am reapucat de scris pe blog. Așa, pur și simplu. Într-o noapte am postat un articol.  De data asta cu mai mult curaj începeam să scriu despre mine și despre ce simt. Cred că în această perioadă, blogul chiar mi-a fost un fel de jurnal. Eram la început de drum, în toate, și asta se simțea și în articolele mele. Știam și nu știam ce vreau.

În 2012 am participat pentru prima dată la SuperBlog, un concurs de blogging creativ. A fost pentru prima dată când am început să fac ceva mai serios cu blogul. Un test de scris care mi-a prins foarte bine la vremea aceea. Abia după participarea la acest concurs am aflat ce este un advertorial. Habar nu aveam și nici nu mă gândeam că sunt unii care chiar trăiesc din asta. Am întâlnit și alți oamenii cu aceeași pasiune ca a mea, scrisul, de la care am învățat lucruri care m-au ajutat să îmi cresc blogul și să câștig câte ceva cu el. Primii mei bani din scris. Nu trăiam din asta, dar era pentru prima dată când câștigam ceva din ceea ce îmi place. Și, asta era cel mai important pentru mine.

Era un blog generalist. Prinsesem curaj și scriam mult despre mine iar asta mă ajuta, mă făcea să mă simt mai bine. În 2014 m-am mutat pe un domeniu propriu. A fost un cadou de la soțul meu. De fapt, povestea a fost așa. Eram în mașină, în ajun de Crăciun, mergeam spre mama acasă și cel care acum este soțul meu mi-a spus: nu prea am știut ce să îți iau cadou. M-am tot gândit și mi s-ar părea interesant pentru tine să îți iau un domeniu. Un ce? am întrebat eu. Un domeniu.ro, să îți muți blogul, să fie ca un site adevărat, ar arăta mai bine, dacă tot îți place să scrii. Nu l-am cumpărat încă, aș vrea să îl luăm împreună, să alegi tu un nume. M-am enervat pentru că nu înțelegeam nimic. M-am uitat lung la el și l-am întrebat ce cadou este ăsta. Cum s-a gândit la asta? Iar întrebarea care face parte din istoria noastră de familie este: cum pui tu un domeniu web.ro sub brad? Pentru că în mintea mea, cadourile trebuie să stea sub brad. Iar acesta mi se părea un cadou stupid.

Apropo, mai sunt 55 de zile până la Crăciun și cu siguranță când vom împodobi bradul iar ne vom aduce aminte de asta.

Am înțeles într-un final că era un cadou util și original. Și, imediat după sărbători s-a ”născut” cughilimele.ro. Am ales această denumire plecând de la pasiunea mea pentru scris și citit. Mi se părea interesant. Un alt fel de nume, nu prea comun, dar scurt și ușor de reținut. Am căutat să vedem dacă este valabil, am avut noroc, l-am cumpărat și apoi de site s-a ocupat soțul meu.

Am ales împreună un template și el mi l-a personalizat. Am vrut ceva simplu, aerisit. Logo-ul tot el mi l-a făcut, iar semnele grafice sunt două virgule, una care râde și una tristă, pentru că așa este și viața. Uneori te face să zâmbești, alteori te pune pe gânduri. Verdele este culoarea mea preferată și se pare că și a fetiței mele. Mama mea a observat, odată când a venit la noi, s-a uitat la picturile ei de pe pereți și a constatat că această culoare predomină. Se pare, nimic nu este întâmplător. Verde este blogul nostru. 🙂

Mi-am mutat o parte din articole vechi. Scriam articole noi, despre mine cu mult mai mult curaj decât la început. Tot atunci mi-am făcut și pagina Cu Ghilimele pe Facebook, am mai citit câte ceva despre SEO (am înțeles puțin spre deloc), mi-a mai explicat câte ceva soțul meu, am citit și câteva articole despre ”cum să câștigi bani din blog”. Nu m-au ajutat prea mult și de atunci nu am mai citit articole care vor să te învețe cum să faci ceva, orice, din blog. 🙂

Din 2015 nu am mai scris. Nu știu de ce. Îmi vine să spun că nu aveam timp. Cred că de fapt mă luasem cu de-a trăitul, așa la modul prea serios și nu mai credeam în mine și scrisul meu.

Între timp m-am căsătorit și a apărut Natalia. Stau acasă cu ea și anul trecut prin noiembrie am postat pentru prima dată, după mult timp, din nou. Soțul meu m-a încurajat să mă reapuc de scris. Să scriu acum despre noi două, despre cum ne jucăm, ce gătim, ce mâncăm, de ce întâmplări avem parte. Și, într-o zi de noiembrie am postat ”Brioșa Puturoasă”, o rețetă de brioșe scrisă sub forma unei povești. Și, de atunci până astăzi, multe alte povești despre noi. Am primit încurajări și aprecieri. Și, am tot continuat să scriu. În fiecare zi, învăț să scriu tot mai bine și mai frumos, pentru mine și pentru tine, cititorul meu.

M-am gîndit că mi-aș dori să am un copil care luptă pentru visele lui și chiar și le va trăi, dar ce exemplu aș fi eu pentru ea, dacă visul meu, acela de a scrie, este uitat undeva. Așa că și acesta a fost un motiv să îl șterg de praf și să îl trăiesc. Eu sunt cel mai bun exemplu pentru copilul meu. Atunci, chiar să fiu un exemplu bun.

În sfârșit mi-am găsit drumul cu blogul. Este unul de familie, de parenting dacă vreți. Scriu, nu din postura unui expert ci a unei mame, pur și simplu. Sper să te ajute ce scriu, să găsești interesant, să îți placă. Fiecare articol este scris cu drag, și din tot sufletul. A fost cel mai bun an de când am eu blog. Am scris mult, am adunat oamenii în jurul blogului meu, mame la fel ca mine, prieteni, foști colegi de facultate sau liceu, foști colegi de serviciu, mame și bunici pe care nu le cunosc dar au ajuns la mine pe blog și le-a plăcut. Și, da, mă bucur foarte mult. După atâșia ani, acum îmi place cel mai mult cum scriu, despre ce scriu, cum este blogul meu. Am scris și o carte, abia aștept să iasă de la tipar. Este o carte pentru copii, dar care trebuie citită de părinți. 🙂 Este o carte cu rețete scrise sub forma unor povești.

Sper să crească frumos blogul acesta, acum că și-a găsit și identitatea și, da, cred, că mi-ar plăcea să și câștig din el. Trebuie să mai învăț despre asta. Dar, știu sigur că atunci când ai inima deschisă și faci ceva cu drag, lucrurile se așează frumos.

Este pentru prima dată când povestesc despre aventura mea în blogosferă, despre scrisul meu și cum am ajuns până la articolul acesta.

Semnat, eu, astăzi, 30.10.2018.

Ar trebui să scriu un astfel de articol în fiecare an. Așadar, pe 30.10.2019 … să vedem cum a crescut blogul și visul meu.

Vă las la final un citat preferat: ”Când vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea lui.”

Tu, ce vrei tu cu adevărat? Care este visul tău?

Sursă foto: Domaz – Înregistrare Domenii.

Sursă foto logo: arhivă personală.

Articol scris pentru cea de a 11 probă la SuperBlog 2018.