O altfel de mare …

Sunt lucruri care îmi plac dintotdeauna. Sunt în mine, din mine. De când eram un gând, o idee, un colț de dorință. Și într-o zi, aleasă de Divinitate, am devenit Ființă pe acest pe pământ, unde am început să caut. Să caut lucrurile acestea pe care le știam dinainte. Sunetul acela al mării și valurile gălăgioase, vântul care o aduce și o duce de la mal, mirosul ei, poveștile pe care le șoptește. Pe toate le știam. Și îmi plăceau, pur și simplu. Le-am căutat și când am ajuns la mal de mare, am știut că asta era în mine. Asta trebuia să găsesc. Valurile astea le auzeam eu în sufletul meu. Era marea.

Și apoi, mai era o altfel de mare. Una cu valuri mute și miros de proaspăt. Una mov, întinsă pe câmp, crescută din pământ reavan. Am tot căutat marea asta parfumată și am găsit-o când am mirosit pentru prima dată lavanda. Asta trebuia să găsesc. Asta era în mine dinainte.

Mi-am dorit să ajung într-un câmp de lavandă. Cât pot cuprinde cu ochii să fie doar mov și mirosul să vină în valuri, suav, purtat de vânt.

Ieri am ajuns cu Natalia într-un astfel de câmp. Nu știu ea cu ce plăceri a venit dinainte să o știm noi. Va descoperi, rând pe rând, și atunci va ști. Va ști că asta căuta și așa se va cunoaște tot mai mult, tot mai bine.

De ieri sunt un om care s-a întâlnit cu ”mările” pe care le știa dinainte și le tot căuta. Le-am găsit …