Nu o să citești pe internet, nu o să vezi în reclame … nimic, pe nicăieri, despre momentele tale mai puțin bune ca mamă. Cu toate știm că există. Ne-au încercat tot felul de sentimente. Ne-am bucurat, dar tot de-atâtea ori ne-am enervat. Am țipat. Ne-am simțit prost. Am mers mai departe. Nimeni, însă, nu vrea să vorbească despre asta.
Pe internet, în reclame, ai să vezi copii veseli, mame fericite, case curate. O imagine minunată. Dar în realitate, nu este tot timpul așa. Copii mai plâng, unii chiar se tăvălesc pe jos. Pot fi mofturoși și fără chef de joacă uneori. Mamele pot fi nervoase sau obosite. Cu părul nespălat de câteva zile, cu unghii mici și nefăcute. Pot fi bosumflate și plictisite. Casele sunt curate, dar dezordonate. În bucătărie sunt vase nespălate și pete de mâncare. La baie hârtia igienică împrăștiată și apă pe jos. Sufrageria abia o mai zărești. Pare că jucăriile au dus un război de ocupare, pe care, detașat l-au și câștigat.
Cât ești însărcinată nimeni nu îți spune și despre aceste lucruri. Le bănuiești, dar încă nu le înțelegi pe deplin. Auzi doar felicitări și sarcină ușoară, eventual câteva glume despre cum somnul nu va mai fi somn și mai bine profiți acum. Citești o grămadă de articole despre cum un copil e o minune, un miracol și ce frumos este sentimentul acesta al maternității.
Ici, colo, poate, vreun articol despre faptul că e greu, că te poți enerva, dar toate au finaluri fericite, pline de speranță. Și eu de câte ori am scris așa. Ohooo. Pentru că, oarecum, așa și este. Și da, multe trec, dar până trec … te trec și pe tine multe sentimente de tot felul. Despre asta vreau să vorbesc aici. Despre sentimentul acela, până trece. Aia cu să numeri în gând până la nu știu cât, că apoi mai trec din nervi, pfoaiii, așa o fi. Dar eu, de exemplu, când sunt nervoasă uit să număr, uit să mă gândesc la ceva frumos, uit tot. Momentul acela, până trece, este foarte greu și nu-i ca în cărți.
La prima criză de nervi ai vrea să te înghită pământul, nici nu te poți uita la tine în oglinda din baie, crezi că ești cea mai rea mamă și nu vrei să spui nimănui. Peste tot se vorbește despre blândețe si tehnici de parenting, joacă și iubire, tu tocmai ai țipat la copilul de lângă tine, pe care îl iubești enorm și nu înțelegi de ce te-ai enervat așa. E prea mic nu stie, nu vrea, nu o face intenționat. Știi toate acestea, și totuși? Poate de la oboseală, de la frustrările adunate, poate tocmai te-a enervat soțul și fix atunci și-a găsit și copilul să verse apa pe jos, doar i-ai spus să fie atent. Nimeni, chiar nimeni nu te ascultă.
Și încerci să uiți ce s-a întâmplat. Cum te-ai enervat. Rămâne între tine și tine ce s-a întâmplat. O să înveți să te abții. Să fie tot mai bine. Nimeni nu vorbește despre asta, trăiești cu sentimentul că ești singura care țipă și se enervează. Ai vrea să întrebi pe cineva: la voi este așa? Dar parcă ți-e teamă. Dacă nu e așa? Ce va spune?
Căci de multe ori, încă este vorba doar despre asta. De a mima perfecțiunea și fericirea. De a fi mama perfectă, cu copilul perfect.
Când credeam că nu este așa, am îndrăznit să întreb o mamă, v-am mai povestit despre asta, dacă s-a enervat vreodată. Și mi-a răspuns cu o întrebare: cum să mă enervez pe copilul meu? Cu voce tare nu am zis nimic, a răspuns doar vocea din capul meu: simplu, cum altfel?
Și nu e nevoie să fi avut tu o copilărie nefericită, tot felul de lucruri neașezate în tine pe care copilul să le apese acum … nu, nu, e nevoie doar de o zi proastă, de o noapte nedormită sau mai multe, ca orice lucru să înceapă să te enerveze.
Se întâmplă. Eu cred că se întâmplă tuturor, chiar dacă nimeni nu vrea să vorbească despre asta.
Cred că tuturor ni se întâmplă să ne certăm cu copii noștri, să ne supărăm, să avem nu zile proaste, foarte proaste.
Dacă nu vorbim despre asta, nu înseamnă că nu se întâmplă. Înseamnă doar că nu vorbim. Înseamnă doar că încă mai suferim de sindromul: și ce-o să zică. Stați liniștite, nu dau cu piatră. Că și eu îl am uneori.
Uite, azi nu l-am mai avut. Puteți să spuneți că sunt o mamă rea. Puteți să spuneți ce vreți. Eu mă enervez uneori și îmi vine să țip. De fapt, nu doar îmi vine să țip, și țip. Nu cred despre mine că sunt o mamă rea. Sunt doar o mamă.
Și m-am gândit la toate mamele, care au avut aceleași gânduri și întrebări ca ale mele. Poate s-au simțit singure. Nu sunteți, deși așa pare. Nu sunteți deloc.
Nu sunteți singurele care se enervează și țipă. Care trântesc, pufnesc ori stau uneori bosumflate.
Știți, m-am supărat așa de tare o dată, că m-am trezit spunând: ce viață lipsită de sens am. Da, exact așa. Din toată viața mea, acum îmi place cel mai mult cum este. Și totuși … Nu știu. Câteodată sunt nemulțumită. Câteodată mai pierd drumul.
Acum două săptămâni, când Natalia era bolnavă și nu voia să ia pastilele m-am enervat foarte tare. Nu știu să vă povestesc, că nici nu îmi aduc aminte ce am spus. Am văzut doar negru în fața ochilor.
Normal că mi-a părut rău. Normal că m-am simțit prost. Normal că vreau să fie tot mai bine. Să găsesc în mine atâta putere și lumină, care să se reverse și peste ea. Dar nici un drum nu este ușor și simplu. Și cred că nici nu trebuie.
Și mai cred că este normal să fim sinceri cu copii noștri. Să vadă la noi că e normal să ai tot felul de sentimente, pe care înveți să le stăpânești. Să le cunoști tot mai bine. Că e normal să greșești. Că e normal și bine să îți ceri iertare. Că uneori nu e ușor nici să fii copil, nici să fii mamă. Uneori nu e ușor, pur și simplu.
Nu o să citești pe internet, nu o să vezi reclame … dar se întâmplă. Ni se întâmplă să ne enervăm și să țipăm. Nu ești singura. Nu ești singură. Uneori este bine, alteori nu. Uneori este ușor, alteori greu.
Dacă ți-a plăcut acest articol poți să îi dai like sau share.
Dacă vrei să descoperi și alte articole, poți să dai like și paginii de Facebook.
Da Otilia dar trăim într-o epoca a falsitatii grase și mulți simt nevoia sa epateze, sa se dea perfecte și mai rău e cand pretind falsitatea asta și de la copii. Ma bucur ca ai pus punctul pe I.
Mă bucur că îți place. Și mă bucur că ai completat foarte corect: pretind falsitatea asta si de la copii. Și asta este foarte trist.
Mama este mamă, indiferent de greșelile pe care le-a făcut, nimeni nu este în măsură să judece.
Tocmai ce am citit… Pe Internet, aici, la tine. Ai dreptate, trăim într-o lume descrisă de idealuri. Dar… Eu am trăit, demult, și în lumea descrisa de limite și imposibil. Nu știu sincer pe care o prefer.
Așa e! Avem momente din acestea, dar nu trebuie să ne împiedicăm de ele..
Te inteleg perfect. Si eu am momente cand pun totul la indoiala..uneori e greu, uneori ma simt singura in asta. Incerc sa nu tip si sa nu o cert pentru ca e mititica tare, dar uneori nu mi iese. Mult curaj si felicitari pentru tot ce faci, esti o mama minunata pentru ca vrei sa fii mai buna si iti pasa de copiii tai. Si stai linistita, nu exista mame perfecte, sunt doar poze.
Eu cred ca fiind oameni e normal sa avem diverse sentimente, sa ne enervam, sa ne para rau, sa iertam,… Nu exista oameni perfecti si nu putem trai numai intr-o fericire. Important e sa nu sarim peste anumite limite. Iar faptul ca unii nu recunosc e legata, cred eu de o mentalitate stupida a rusinii.
Evident că toți avem și momente mai puțin bune, nimeni nu e perfect, la urma urmei. Nici măcar mamele.
Nu sunt mamă, dar cred că știu despre ce vorbești. Și vorbești atât de direct, daaaa există zile nașpa rău, când nimic nu merge bine. ufff și mi-e așa de frică, că n-aș putea fi mamă (bună). Deși…. toată lumea spune că femeile Rac sunt cele mai casnice și bune mame. Eu sunt o excepție până acum.
Of. Am citit ieri această bucată de suflet pe care ai așternut-o aici. Și m-am oprit pentru că tocmai fusesem „imperfectă”. De fapt, fusesem eu.
Da, nu se scrie, nu se vorbește poate pentru că atunci când vine vorba de copii avem tendința de a colora totul. Chiar dacă folosim pânza și culorile greșite. Să arate bine…
Mulțumesc și te îmbrățișez!
Ce mult m-ar fi ajutat să știu toate astea înainte de a rămâne însărcinată! Din cauza că „nu e pe internet și nici în reclame”, m-am simțit frustrată de-atâtea ori, fapt ce a condus spre stări depresive. Dar iată, acum e pe internet și apreciez enorm că ai scris despre asta. Poate voi scrie și eu pentru a susține „cauza”. 🙂
Nu am copii,dar te înțeleg. Fiecare are zile mai bune și mai puțin bune. Asta nu trebuie să te pună la îndoială niciodată. Nimeni nu e perfect!
Nu sunt încă mamă, dar sunt complet de acord cu tine. Mamele alea perfecte de le tot vedem sunt false și parcă trăiesc pe altă planetă, mi-e milă de copii lor.
Suntem oameni si e normal sa avem si perioade mai proaste, sa nu fie totul roz, sa ne enervam, sa tipam, etc. Eu cred ca trebuie sa acceptam aceste lucruri pentru ca fac parte din noi si ca e normal sa mai ne iesim din fire. Cum spuneam, suntem oameni!
Offf, internetul in general e plin de mame perfecte care nu tipa, nu se enerveaza, au mereu curatenie in casa si copiii lor se comporta exemplar. Nu exista asa ceva, asta e cea mai gogonata minciuna. :))