Leapșa de ducă :)

Pentru că tot e început de an și ne gândim cum va fi 2014, Daniel m-a invitat la o leapșă despre planuri de călătorie pentru noul an. Ce poate fi mai frumos acum decât, măcar cu gândul, să pleci departe, pe meleaguri pe care îți dorești să le iei la pas.

 1.     Ce locuri noi vreți să vizitați în 2014?

Foarte mult mi-ar plăcea să ajung când vremea va fi frumoasă și soarele cât mai mult sus pe cer, în Maramureș. Am citit despre această zonă, i-am auzit pe alții povestind și pare un loc minunat unde ai vrea să ajungi și pentru o clipă să oprești timpul în loc.

Iar dincolo de hotare îmi face cu ochiul de ani buni, dar nu mai ajung, Parisul. Ar fi cel mai frumos vis îndeplinit, să ajung și să mă plimb pe malul Seinei.

2.     Ce locuri în care ați mai fost aveți pe lista de vacanță?

Păi, marea și iar marea. Iubesc marea în orice anotimp și cel mai tare vara. Și sper din suflet în vara asta să simt nisipul cald sub picioare.

3.     Dacă ar fi să recomandați cuiva o destinație de vacanță externă și una internă, care ar fi acelea?

În România oriunde. Sunt locuri foarte frumoase care merită vizitate și cunoscute. Așadar, vă propun pentru anul acesta să cautați toate obiectivele turistice de pe lângă orașul vostru și să le vizitați. Sunt sigură că sunt locuri frumoase în care nu ați fost, deși sunt aproape de voi, sau le-ați vizitat cu mult timp în urmă. Externă, și acum și după ce îl vizitez, Parisul. 🙂

Și leapșa merge mai departe tuturor care au chef de ducă încă din ianuarie. Monica, ce spui?

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *