Romanul ”La răsărit de Eden” de John Steinbeck este una dintre capodoperele secolului XX, un roman bun, cu intrigă bine cusută, de altfel, după cum a spus și autorul, este singura carte pe care a scris-o vreodată. Cartea reconstruiește povestea biblică a lui Cain și Abel și în cele peste 600 de pagini povestește viața familiei Trask.
Cu alegeri între bine și rău, cu multe compromisuri, cu momente frumoase și mai puțin, cu intrigi aprinse și un sfârșit oarecum cald, care așează lucrurile. Altfel spus, e un roman ca o viață de om. Complicată, cu întâmplări de tot felul, și bune, și rele. Cu destine în față cărora nu te poți împotrivi, cu sentimente de tot felul. Și finalul cu liniște. Acțiunea se întinde din timpul Războiului Civil American până la sfârșitul Primul Război Mondial. Romanul urmărește și ce schimbări au produs aceste războaie în viața oamenilor.
Personajul negativ, poate cel mai negativ personaj al literaturii, care adună tot ce este mai pervers în ea, este Kate, soția lui Charles și mama gemenilor Aron și Caleb. Kate, întruchiparea răului, îl părăsește pe Charles și pe cei doi copii și devine patroana unui bordel. Dintre cei doi fii, Caleb pare că a moștenit-o pe mama sa, dar spre deosebire de aceasta, el încearcă să își stăpânească aceste porniri ale răului.
Scriitorul e sincer și rareori nu îți dezvăluie tot. Este o carte despre viața de familie, nu întotdeauna în fața celor mai frumoase evenimente și alegeri. Nu are cum să nu îți placă și dacă nu te lași intimidat de numărul mare de pagini, nu renunți până nu dai gata pagină cu pagină pentru a afla destinul personajelor.
”Valea Salinas este situată în California de Nord. E o vale lungă și îngustă între două șiruri de munți, iar râul Salinas șerpuiește în meandre prin mijlocul ei, până se varsă în cele din urmă în golful Monterey” … și de aici te las pe tine să descoperi povestea de la răsărit de Eden.
Sper că v-a plăcut acest articol, iar dacă vreți să fiți la curent cu toate postările vă invit să dați like și paginii de Facebook.
Este una dintre cărțile mele preferate. Chiar mi-am propus să o recitesc (a patra oară) anul ăsta. Mi-a părut atât de bine legată povestea, atât de firească… Steinbeck are ceva aparte care pe mine m-a cucerit 😊
Este, într-adevăr un autor profund, bun, scrie într-un fel aparte. Cu această carte l-am descoperit și mi-a rămas și mie aproape de suflet.