Natalia, 1 an și 8 luni. Senin la orizont. Înaintăm cu bine și cu mult curaj mai departe, în aventura noastră. Ne înțelegem tot mai mult, tot mai bine. Facem tot mai multe împreună. Ne minunăm de fiecare cuvânt nou spus, de fiecare lucru nou făcut de către ea, ne mai uităm seara după ce adoarme la pozele de când era mai mică și nu ne vine să credem cât a crescut, câte face acum, cum ne-am schimbat, și noi, și ea. Cu siguranță face lucruri firești pentru un copil de vârsta ei, dar evident, nouă ni se pare fiecare reușită a ei, fiecare nouă achiziție, o victorie în toată regula.
Pictatul, desenatul, coloratul, rămân activitățile ei preferate. Ar picta orice și oricând. Pereții i-a rezolvat. Pe toți. Inclusiv în balcon. Avem cea mai colorată casă. A trecut de curând la jucării. În weekend și-a pictat inorogul cu verde și galben.
Pisicile rămân și ele preferatele ei. Dimineața când ieșim la plimbare prin cartier, dacă vede vreo pisică se plimbă după ea peste tot.
Ar sta numai afară și merge mult, tot mai mult. Era o vreme în care îmi făceam griji că nu mai merge și o să o car în brațe mereu, și acum îmi vine să râd. Da, ce vremuri. Acum sunt apuse. Se plimbă singură peste tot. Câteodată de mână, de cele mai multe ori ea în fața noastră. Se mai întoarce și ne spune hai, așa să se asigure că o urmăm. Urcă și coboară scările, de fapt, se urcă pe orice se poate urca. Nu a ratat nici un tobogan din parc. Culege flori, aleargă prin iarbă, se joacă în bălți.
Mă ajută la tot ce fac prin casă. Activitatea ei preferată este întinsul rufelor. Mie îmi convine. Durează mai mult, dar măcar nu mă mai aplec eu după fiecare haină :). Gătim împreună, mâncăm împreună. Cina o luăm toți trei. Fiecare mănâncă singur, din farfuria lui. 🙂
Se joacă mult, cu orice. Îi plac copii, dar încă mai lucrăm la capitolul socializare. 🙂 Cântă, dansează, mă pune să îi cânt Bate vântul frunzele, pentru că și imit cântecul și ea râde. Acesta este privilegiul de a fi copil: te distrează cele mai simple lucruri.
Spune tot mai multe cuvinte, arată ce vrea și ce urmează să facem. De exemplu, dacă vrea lapte se duce la frigider și după ce scot laptele, ea închide ușa și spune, uf-uf și arată spre aragaz. V-ați prins, urmează să fie încălzit. 🙂
Tot acum, momentul lui âââ este la apogeu. În lipsă de alte cuvinte apelează la această minunată onomatopee, pe care am învățat să o descifrez foarte bine.
ÂÂÂ – aici e nervoasă tare: că nu ieșim odată afară, că nu facem ce vrea ea, că e obosită sau îi e foame.
ÂâÂ- aici este supărată de ceva. Că nu îi iese ceva când se joacă, că eu i-am spus nu și ea ar fi vrut da, că eu am spus gata și ea ar mai fi vrut.
âââ- când cere ajutor. Are ceva în mână și nu poate desface, vrea ceva și nu ajunge.
ââ hai- când e cu o jucărie în mână și vrea să te joci cu ea.
â- când e nu dar ea mai verifică să vadă dacă este valabil. De exemplu, se urcă în picioare pe tobogan și face â. Adică eu trebuie să mă uit la ea și să îi mai spun încă o dată că într-adevăr e NU, pentru că e periculos.
Încă funcționăm după regula are voie să facă tot ce vrea, atât timp cât nu își pune viața în pericol. Când nu are voie ceva repet de foarte multe ori motivul pentru care este nu. Plecăm din parc sau terminăm o activitate preferată după regula celor două minute. 🙂 Adică îi spun și arat cu degetele cât mai stăm undeva sau cât ne mai jucăm de-a ceva. În parc, îi spun din timp: Natalia mai stăm două minute și gata, plecăm. Da? Două minute și gata. Ok? Câteodata face â, eu îi zic hai profită de cele două minute mai bine și joacă-te. Ok? Și face și ea ok, dar nu poate arăta degetul mare și ridică arătătorul. Rareori se întâmplă să nu înțeleagă și atunci nu mai fac nimic. Îi spun că îmi pare rău, dar asta e. Până la urmă e dreptul ei să stea supărată sau să plângă. O singură dată am plecat din parc. S-a supărat, mi-a scăpat de ce și apoi se enerva din orice. I-am spus că plecăm dacă mai plânge și țipă din orice și nu se joacă. Și … am plecat.
Ne vor mai aștepta multe. Zile de tot felul. Momente unice, transformate în amintiri și poze.
Sursă foto: www.pexels.com
