E doar o zi de luni, îți spui după ce sună ceasul. Luni, iar luni, iar o nouă săptămână. Niciodată n-am chef de timpul astă, luni. E enervant și cred că și eu pentru cei din jur. Arat ca o îmbufnată. Mă trezesc, încep să le fac pe toate după același program și uit. Uit că e luni, nici nu mai contează ce zi e, atât timp cât nu e sfârșit de săptămână.
Mi-e rău. Azi mi-a fost rău și nu o dată, ci de mai multe ori, mi-a fugit pământul de sub picioare. Da, am mâncat, am dormit, le-am făcut pe toate ca la carte și tot simt că ceva în jurul meu vâjâie ca un motor stricat. Poate vremea. Poate …
Verdele e culoarea mea preferată. Nu mă întrebați de ce. Pur și simplu, e. Ea m-a ales pe mine și eu pe ea. Învelit într-o hârtie verde am primit un cadou minunat, cu voce. Vocea lui Bacovia, poetul meu preferat. Poetul ăla cu nevroze, cu care îmi împart toate angoasele. Poetul ăla înecat de atâta ceață câtă poate fi în Bacău. Poetul ăla cu care aș bea în ultimul bar, până dimineața.
Am primit în dar o carte de poezii și cu un cd cu Bacovia, recitându-și poeziile.
Da, mi-e al dracului de rău în continuare, dar atât de bine. Primești ceva, într-o zi ciudat de banală. Zâmbești și nu mai bagi nimic în seamă. Te gândești doar la ce ai primit. Te simți bine și pleci acasă fericit.
