Acum trei ani pe vremea aceasta intram în ultimele săptămâni de sarcină. Emoții, nerăbdare, entuziasm, teamă. Un iureș de sentimente. A fost o perioadă frumoasă din viața mea. La câteva zile după mijlocul lui octombrie aveam să ne și cunoaștem, și să începem o nouă viață. Evident că perioada de sarcină vine, mai ales spre final, și cu lucruri mai puțin plăcute. Picioare umflate, o greutate mai mare, nu mai știi cu ce să te îmbraci și Ferească Dumnezeu să scapi ceva pe jos când ești singură acasă. 🙂
Spre finalul sarcinii, când vremea se și răcise, nu mai știam cu ce să mă îmbrac. Pe de o parte mă bucuram de perioada în care mă aflam, dar pe de altă parte parcă așteptam ziua în care să mă mișc mai ușor, să trag repede orice pantalon vreau pe mine și gata.
Am găsit acest site cu haine de gravide: iya.ro, despre care vreau să îți povestesc în acest articol. Dacă ești însărcinată sigur te va ajuta. Vei găsi haine de calitate, în care te vei simți bine. Nu îți rămâne decât să te bucuri de perioada aceasta minunată. Curând va începe alta și mai minunată. 🙂
Cât a fost perioada caldă, pentru mine a fost excelent. Purtam doar rochii lejere. După ce s-a făcut mai rece, partea cea mai dificilă era să mă îmbrac cu niște pantaloni în care să mă simt lejer.
Pe site-ul celor de la Iya.ro puteți găsi modele foarte frumoase de pantaloni sau leggings, în care o să vă simțit bine și frumoase.
Știu cât este de important să porți ceva confortabil în sarcină, mai ales când ești pe final. Acești pantaloni pentru gravide sunt elastici și asigură confortul optim în timpul sarcinii. Au 95% bumbac și pot fi purtați atât cu bluze, cât și cu tricouri. Mi se par foarte frumoși, practici și versatili. Ușor de combinat în orice ținută, astfel încât să vă simțiți și să arătați bine.
Și apropo de asta, eu oricum cred că femeile gravide sunt frumoase. Au o lumină aparte și o fericire în ochi, care le face deosebite. Și pe timpul sarcinii putem fi și elegante. Pe Iya.ro găsiți și foarte multe modele de rochii. Atât pentru perioada sarcinii, cât și pentru perioada în care alăptați. Dacă trebuie să mergeți la o petrecere, un eveniment sau pur și simplu, vă place să purtați rochii, nu mai aveți de ce să vă faceți griji că nu o să găsiți ceva frumos.
Cu greu m-am oprit la o rochie, să vă arat un model. Sunt multe frumoase, dar m-am oprit la aceasta vișinie. Are o culoare veselă, așa cum ar trebui să fie orice femeie gravidă.
Rochia poate fi purtată atât pe timpul sarcinii, cât și după, fiind potrivită și pentru perioada alăptării. Este versatilă și potrivită pentru orice ocazie.
De pe site mi-au atras atenția și hanoracele speciale pentru sistemele de purtare, mai ales că afară nu prea mai este frumos. Asta nu înseamnă că nu putem face totuși scurte plimbări. Când avea Natalia doar câteva luni am purtat-o foarte des în sisteme speciale, mai ales când era rece afară. Mi se părea foarte practic. Aceste hanorace sunt ideale pentru vremea aceasta, pentru plimbări plăcute și călduroase, atât pentru bebe, cât și pentru mamă.
Acest hanorac este confecționat din fleece, știți acel material pufos și călduros, și poate fi purtat peste majoritatea marsupiilor.
Un motiv în plus să cumperi de pe Iya.ro
Hainele pe care le veți găsi pe acest site sunt făcute cu grijă față de natură și mediu, din materiale organice, biodegradabile și care provin din resurse regenerabile. Cei de la Iya.ro propun și un sistem inovator ”buyback”, plecând de la ideea că orice client poate fi de fapt un partener și un prieten al Terrei.
Există astfel posibilitatea de a răscumpăra fiecare produs pe care iya.ro îl vând, la un preț între 10% și 50%. Ei consideră că o haină merită mai mult de câteva purtări. Evident, hainele pentru gravide, chiar și acest hanorac special pentru sistemele de purtat, sunt folosite o perioadă limitată de timp. De cele mai multe ori, multe dintre noi le dăm mai departe. Asta încurajează și acest site. Produsul poate fi revândut, dacă se află într-o stare impecabilă, sau reciclat ori transformat într-un alt obiect vestimentar. De asemenea, puteți alege să și donați aceste produse, după ce nu vă mai sunt de ajutor, unui suflet aflat în nevoie.
Mi se pare o idee minunată și un motiv în plus să aruncați un ochi pe acest site. Dacă aveți copii mai mari, așa cum este și Natalia, știți că v-am mai spus că dar din dar se face rai, deci dați informația mai departe. Poate o mămică în devenire sau la început de drum se va bucura să descopere iya.ro.
Pentru mai multe detalii îi puteți găsi și pe adresa de mail contact@iya.ro ori la numărul de telefon: 0742098188.
Sper să vă fie de folos aceste informații și să găsiți ce aveți nevoie pe site.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.