Dorințele vin din interior. Fragment din carte

Hai, hai mai repede, trebuie să ajungi la grădiniță. Hai, hai mai repede începe cursul de pian și o să întârzii. Hai, hai mai repede trebuie să mergem la pregătire la engleză. Hai, hai mai repede, trebuie să ajungi la antrenament la fotbal.

Hai mai repede… așa ne grăbim copii și îi ducem la nu știu câte cluburi, vrem să învețe cât mai multe limbi străine și evident, să facă și un pic de sport. Și, uite așa îl plimbăm de colo-colo și nu pentru că suntem niște părinți răi. Așa credem că facem bine mai ales că viitorul copiilor noștri este greu de ghicit. Nu știm la ce să ne așteptăm și vrem să știm că am făcut tot ce ne-a stat în putere că să ajungă un adult de succes în viață.

Dar, ghici ce, indiferent cum va arăta viitorul lor, acum în prezent, nu trebuie decât să se joace. Și, asta este cheia pentru un adult fericit. Da, pare prea simplu. Și, de învățat când mai învăța? În timp ce se joacă mult, cât mai mult. Un copil trebuie să stea la aer, să alerge, să se târască, să se cațere, să sară, să urmărească gândăcei și râme. Un copil trebuie să se joace.  

Am fost și eu pe strada asta. Când Natalia era mică îmi închipuiam cum va merge la balet, la gimnastică, la înot, la tenis. M-am mutat despre strada asta când am mai citit câte ceva pe această temă, lucruri care m-au făcut să mă gândesc mai bine la asta. Și eu sunt un părinte care se teme, care vrea să creadă că face bine copilului ei, și cum poate face bine decât oferindu-i șansa să învețe cât mai multe, să facă activități și iar niște activități, să fie ocupată și eu să trăiesc cu senzația că sunt un părinte implicat. De fapt, sunt doar un alt părinte cu niște răni pe care am vrut să mi le vindec prin copilul meu.

Tot ce am descoperit eu prin cărți m-a ajutat să văd lucrurile altfel. Acum îi place să picteze. Dacă asta o să îi mai placă și când va fi mai mare, vom căuta un cerc de pictură, dacă o să vrea să învețe mai multe. Dorința vine din interior. Și, în cazul acesta va continua să mai picteze sau se va opri.

Vreau să vă las un fragment din cartea lui Francoise Dolto, Ce să le spunem copiilor, în care autoare vorbește foarte bine despre acest lucru. Înlocuiți exemplul cu dansul, cu orice altă activitate.

”Întrebare: Dacă dansul și muzica sunt expresii ale dorinței, iar dorința nu trebuie satisfăcută, înseamnă că nu trebuie să îi punem pe copiii mici să facă dans?

F.D.: Este exact contrariul a ceea ce am spus eu. Eu am susținut că o dorință nu poate fi niciodată satisfăcută fără ca în felul acesta să devină și mai mare. Dorința nu cunoaște sațietate, dacă este veridică. Dacă nu este autentică, ea încetează. Astfel, în cazul dansului, copilul își găsește satisfacția făcând dans, dacă dansul îl interesează. Dar dacă mama își satisface propria dorință cu ajutorul copilului său, atunci așa este, copilul este exploatat în mod abuziv de către mamă. Dimpotrivă, dacă după ce i-ați dat copilului posibilitatea de a cunoaște acest mijloc de exprimare care este dansul, iar acesta continuă să iubească dansul, atunci nu dumneavoastră îi satisfaceți dorința, ci el încearcă să și-o satisfacă cu ajutorul unor persoane a căror meserie este tocmai de a îndruma pe cineva să se exprime prin dans.

Dansul este un limbaj, iar acest limbaj nu înseamnă doar o satisfacție resimțită de corp sau corp la corp. Este o artă care transcede corpul.

Vă vorbeam despre satisfacțiile corpului pentru sine; dacă vine direct, fără să fie urmarea unui lung efort, această satisfacție a corpului pentru sine este într-adevăr rapid marcată de repetiția caracteristică nevoii.”

”Ce să le spunem copiilor” – Francoise Dolto, Editura Trei.

Autoarea este o celebră pediatră și psihanalistă franceză, care s-a distins prin înnoirile teoretice dar mai ales prin abilitățile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică.

Sursă foto: www.pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *