Din toate proiectele din care am făcut parte la bibliotecă, podcastul ”Povestea de la prânz”, îmi este cel mai drag pentru că iubesc poveștile, pentru că fără ele copilăria și viața, până la urmă, nu ar avea nici un farmec. De toate poveștile acestea când creștem, ne agățăm. Când suntem mari și se lasă liniștea, poveștile ne rămân. Tare mi-ar plăcea să am mult timp să îi citesc Nataliei. Mi se umple inima de bucurie când vine ea la mine să îi citesc sau când o văd că se uită singură pe cărți și își inventează povești după imagini.
Nu știu cât o să citească când va fi mare. Nu știu dacă asta îi va fi pasiune sau nu, dar mi-aș dori cu dulceața poveștilor din copilărie să rămână în suflet și știu că așa va fi un om un pic mai fericit. Că îi vor ține de cald.
Vă încurajez să le citiți copiilor. Oricât. Dacă o pagină au răbdare, o pagină să le citiți. Dacă vor aceeași poveste, să le citiți aceeași poveste. Pur și simplu. Dacă astăzi nu vor, să nu mai insistați. Poate mâine sau poimâine. Cititul se face de plăcere și asta trebuie să îi învățăm. Astăzi ne uităm la poze, mâine citim un pic și tot așa.
Să povestiți despre cărți, să le așezați în bibliotecă. Poate nu vor avea ca pasiune cititul când vor fi mari, dar măcar le rămâne timpul aceste pe care acum îl petreceți împreună și citiți.
Podcastul bibliotecii a ajuns la peste 16.000 de ascultători. Asta înseamnă multe urechi care au ascultat poveștile noastre.
Povestea cu micuța Luna este despre dorințe și plimbări spre stele și mare, înainte de culcare.
Foarte frumoasa povestea 😀 Multumesc pentru recomandare 😉
Multumesc! Cu drag!