De ce să pornești aerul condiționat într-o vară călduroasă (P)

Cu toții așteptăm vară. De la primele zile mai călduroase, deja ne gândim la mare, la concedii, la plimbări cât e ziua de lungă. Soarele ne dă alt tonus, suntem mai veseli și mai energici. Doar că, vara vine și cu perioade de caniculă. Acele zile călduroase, prea călduroase chiar, la amiază, când simțim că ne sufocăm de-a dreptul. Atunci pufnim, nu știm cum să ne mai răcorim, așteptăm serile pentru un pic de răcoare. Ei bine, pentru astfel de zile și veri călduroase s-a inventat aparatul de aer condiționat.

Zilele trecute am scris un articol despre cum o vară călduroasă nu înseamnă neapărat și disconfort în casă de la temperaturile mari. Salvarea vine la aerul condiționat. Scriam și atunci că mulți ne-au întrebat dacă nu ne este frică să pornim aerul cu un copil mic în casă. Cineva chiar mi-a spus că se tot încăpățânează să nu îl pornească. Scriam și eu, în articolul precedent, că nu eram prea interesată de acest subiect, până, locuind la un etaj superior, am simțit disconfortul verilor călduroase.

Aparatele de aer condiționat s-au inventat pentru confortul nostru. Sunt un semn al progresului și evoluției. Ele nu ne afectează sănătatea în vreun fel. Și ca să vă conving, sau măcar să vă fac să vă mai gândiți la acest subiect, vreau să vă spun de câteva mituri despre aerul condiționat.

Prima scuză pentru care oamenii nu folosesc aparatele de aer condiționat sunt pentru că ar provoca răceli sau dureri de cap. Este FALS. Aerul condiționat nu produce nici dureri de cap, nici răceli. Acest mit e la fel ca cel cu trasul curentului, vântul care produce otite sau frigul din cauza căruia răcim.

Niciodată nu răcim de la frig, ci de la virusuri. Tocmai de aceea este indicată curățarea periodică sau chiar înlocuirea filtrelor. Iar pentru a evita orice fel de disconfort, ideal este să avem o temperatură constantă în toate încăperile și să nu existe diferențe mari între interior și exterior. Ar fi bine să nu depășească 10 grade.

Dacă ne doare capul sau nu ne simțim bine, problema nu este de la aerul condiționat. Avem imunitatea mai scăzută sau vreo problemă de sănătate, iar din cauza diferențelor de temperatură începem să simțim diferite afecțiuni. Deci, ar trebui să mergem la medic. Nici noi, nici Natalia nu am avut vreo problemă din cauza aerului condiționat. Nici noi, nici Natalia nu am răcit din cauza aerului condiționat. Iar la noi merge cât e vara de lungă. 🙂

În plus, există acum magazine online, așa cum este și simag.ro unde găsiți tot felul de modele de aparate de aer condiționat performate, special create pentru confortul nostru. Pe site-ul lor găsiți aparate de aer condiționat, dar și servicii de montaj și service, atfel încât atunci când achiziționați un aparat poți ști la cine să apelezi și pentru schimbarea sau curățarea filtrelor.

Aerul condiționat usucă ochii și nasul, favorizând alergiile. Este FALS. Specialiștii recomandă să respectăm diferența de 10 grade între interior și exterior pentru a nu simți vreun disconfort. Dacă aparatul este întreținut corespunzător nu provoacă iritații sau alergii. Nici la acest aspect, deși am folosit aparatul de aer condiționat foarte des, nu am avut vreo problemă.

Un alt mit este legat de producerea curenților de aer rece, care ne-ar afecta sănătatea, mai ales dacă stăm în direcția lor. Ei bine, acum există aparate de aer condiționate performante, așa cum sunt cele ale brandului DAIKIN,care au funcția ”ochiul inteligent”. Adică aparatul de aer condiționat nu va direcționa aerul către persoana care se află în cameră. Aparatul o va detecta și va sufla aer în altă parte.

Și un alt mit este legat de consumul de energie ridicat. Foarte des am primit și întrebarea ”dar nu consumă mult?” De asta mă temeam și eu până a venit prima factură. Este FALS. Un aparat de aer condiționat nu consumă mult, mai ales că majoritatea dintre ele sunt de clasă A+++. Deși a mers zile întregi aparatul de aer condiționat, nu am plătit facturi foarte mare. Cele mai multe aparate de aer condiționat sunt concepute pentru a reduce consumul de energie.

Așa este, de exemplu, aparatul de aer condiționat de la DAIKIN, modelul COMFORA. Dispune de un compresor de tip inverter pentru a reduce cu până la 65%  din consumul de energie pe răcire și încălzire susținând standardele de înaltă performanță. Astfel, atât facturile la utilități sunt reduse, cât și impactul asupra mediului.

Sper că v-au mai convins aceste mituri și în verile călduroase veți porni aerul condiționat cu încredere. Iar, dacă nu aveți încă, veți căuta un aparat performant și o să vă bucurați de tot confortul la voi acasă.

Sursă foto principal: pixabay.com

Sursă foto aparata aer condiționat: simag.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *