Cum am rămas izolați în pădure din cauza viiturii

Fără să vrem am ajuns să facem în weekendul care s-a încheiat turism de aventură. Acum râdem și spunem că a fost palpitant, frumos, datorită peisajelor, dar la momentul acela ne-am cam îngrijorat. Sâmbătă dimineața am decis să plecăm pe dealuri. Nouă ne plac plimbările acestea spre nicărieri. Adică, ne urcăm în mașină și mergem să căutăm locuri faine, cu peisaje  frumoase și oameni cât mai puțini.

Eram noi și fratele soțului meu. După mai multe variante, am ajuns la concluzia că mergem prin satul în care ei au copilărit, apoi la Păstrăvăria Cărunta, de la Ciobănuș. Dacă sunteți din zonă, sigur ați auzit de ea. De la noi din oraș până acolo sunt 56 de km, dintre care 14 kilometri trebuie parcurși pe un drum forestier. Drumul care ne-a dat și probleme.

Zona este foarte frumoasa, locul la fel. De cum intrați pe drumul forestier nu mai aveți semnal la telefon ori internet, așa că dacă iubiți locurile unde să vă deconectați total, este ideal. S-ar putea să vi se pară ciudat că aveți telefonul degeaba, la început. 🙂

Pădurea, peisajele, păstrăvăria, unde se mănâncă un pește foarte bun – toate merită drumul până acolo. Chiar și acum, după aventura noastră, spunem că a fost frumos pentru că locul este într-adevăr superb. Din păcate, ca multe alte locuri foarte frumoase din România, prea puțin exploatat din punct de vedere turistic.

Păstrăvăria Cărunta este situată la 24 de km de orașul Comănești  și 14 km de satul Ciobănuș, la o altitudine de 775 metri. Puteți mânca acolo păstrăv cu mămăligă și usturoi, puteți pescui ori puteți cumpăra pește pentru acasă. Dacă vreți vi-l curăță cei de acolo, niște oameni foarte drăguți.

Păstrăvăria dispune și de 10 căsuțe pentru cazare. Este o zonă frumoasă și liniștită, foarte potrivită dacă iubiți drumețiile. Puteți merge și cu bicicletele prin pădure, de-a lungul pârâului Ciobănuș.

Drumul, deși forestier, nu este dificil, asta dacă nu plouă. Dacă aveți mașină de teren nu aveți de ce să vă faceți griji.

Pentru că am tot auzit că este un loc frumos, dacă tot eram prin zonă, am zis că de data aceasta nu îl mai ratăm. Deși pe cer se adunau câțiva nori, noi ne-am ținut de planul nostru. Tatăl Nataliei a fost singurul  sceptic, noi restul, aerieni, am zis nu, să ne ducă, să nu mai fie cârcotaș, că așa face el mereu, și alte discuții din astea minunate de familie, le știți voi.

Exact când am ajuns acolo a început o ploaie puternică. Noi am zis că poate trece, dar s-a încăpațânat să țină cam pânâ spre seară. Cerul tot mai negru, tuna tot mai tare, mai în glumă, mai în serios am spus că asta e, rămânem acolo. Cei de la Păstrăvărie însă, ne-au spus că nu au locuri. În continuare optimiști. Ei asta e, mergem încet înapoi spre casă.

Am mâncat acolo, am luat pește și pentru acasă și am pornit la drum. După 2 minute o mașină de teren ne-a făcut semn din faruri să oprim. Ne-a spus să nu mai înaintăm pentru că mai jos e viitură și nu avem nici o șansă să trecem.  De pe versant curgea apă, drumul era plin de cioate și pietre, iar cu o mașină joasă ca a noastră nu aveam nici o șansă să înaintăm.

Ei, de aici optimismul începea să se ducă. Oamenii de acolo au încercat să degajeze drumul, dar cum ploaia nu voia să se oprească, au renunțat. Până nu înceta ploaia nu aveau ce face.

Eram în pădure, fără haine groase, fără semnal sau internet și fără un loc unde să dormim. Când am văzut că ploaia chiar nu se oprește și nu mai avem nici o șansă să ajungem acasă, mi-a dispărut optimismul de tot.

Ne-am dus din nou la cei de la Păstrăvărie și i-am rugat să ne ajute cumva cu un loc de cazare. Era o căsuță libere, rezervată, de asta inițial ne-au spus că nu au locuri. Chiar în acea zi trebuiau să ajungă niște turiști, dar cum drumul nu mai era practicabil, nu mai puteau ajunge. În toată nebunia am avut și un pic de noroc. Așa că ne-am ales măcar cu un acoperiș deasupra capului. Ne-au dat și o saltea, lenjerii și plapumă ca să ne putem descurca cu toții cât de cât.

Și uite așa ne-am făcut cu un weekend la munte. 🙂 Am încercat să ne liniștitm și am sperat doar să se oprească ploaia, ca măcar a doua zi să plecăm.

Eram un pic stresată. Îmi era și frig. Nu aveam haine de schimb, decât pentru Natalia. Mna, ca atunci când pleci de acasă fără intenția de a rămâne undeva peste noapte. Dar ne-am învățat lecția.

Cina am luat-o pe mica terasă a căsuței și ne-am bucurat de un peisaj de milioane. Am mâncat din nou pește cu mămăligă și am tot făcut haz de necaz. Măcar am avut o aventură într-un loc foarte frumos.

După ce s-a oprit ploaia au încercat să facă drumul cât de cât practicabil, așa că am reușit ieri să ajungem, într-un final, cu bine acasă.

Natalia a fost în regulă. Nu s-a speriat, este și prea mică să înțeleagă exact de ce am rămas noi acolo. Ei i-a plăcut că se putea juca prin apă. Și era destulă. 🙂

A umblat desculță, a mâncat mămăligă, a dormit bine. 🙂 Aici abia se trezise.

Nu o să uităm prea curând aventura asta. Frumoasă și plină de adrenalină. Ne-am învățat lecția. A, să nu credeți că nu mai plecăm. 🙂 Nouă ne plac zonele acestea, nu neapărat aceste aventuri, dar iată se mai întâmplă. Doar că de acum vom avea mereu rucsacul de urgență, că uite așa nu se știe când nu mai ajungi seara acasă. 🙂 Ceva haine groase, pătură, perne, papuci de schimb, apă, ceva de ronțăit și pastile. Din fiecare experiență învățam și uite așa ne specializăm pe aventuri de felul acesta. 🙂

Dar toate peisajele frumoase, drumurile liniștite toate locurile parcă desprinse din povești, ne fac să ne gândim oare weekendul viitor unde mai mergem?  🙂 În plus, Nataliei îi place. E un copil cu care cred că am putea călători până la capătul Pământului și înapoi. Se adaptează bine oriunde mergem, se bucură de fiecare loc, numai să fim împreună.

Cam asta a fost aventura noastră. 🙂 Vorba aceea: totul e bine, când se termină cu bine.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.