Astazi este Ziua Mondiala a Cartii, moment bun de citit si adus aminte de personaje si povesti care ne-au ramas in suflet. Nu stiu cand am deprins asta cu cititul dar am gasit printre cuvinte o lume frumoasa in care aveam prieteni si parte de intamplari memorabile. Am locuit intr-un oras mic si nu stiam ce alta lume ar putea fi dincolo de dealurile care il inconjurau. Citeam, si-mi inchipuiam ca intr-o zi voi descoperi tot ce gasesc in carti, s-in lumea aceia, de dincolo de dealuri, care sta sa fie cucerita. Pana atunci mi-as fi dorit sa fiu poznasa ca Tom Sawyer, pe care l-am considerat cel mai bun prieten al copilariei, visam sa am parte de un final ca in Cenusareasa si plangem de fiecare data la povestea Fetitei cu chibrituri. Si cu Ciresarii am peteecut o vara si am facut-o mai suportabila. Prietenii cei mai buni de-o vara, plina de aventuri.
Apoi nu mi-am dorit decat sa stau De veghe in lanul de secara desi nu am fost niciodata atat de rebela si nici nu am fost pe punctul de a fi exmatriculata ca Holden Caulfield. Dar era imaginea a altceva. Era un altfel de prieten. Era despre cum poti sa faci lucrurile in viata si altfel.
Mi-a placut de Otilia, poate si pentru ca avem acelasi nume. Imi placea ca era capricioasa, alintata, nehotarata. Mi se pareau semnele feminitatii. … dar nu l-as fi parasit pe Felix crezand ca e capabil sa invinga o dragoste nepotrivita pentru marele sau viitor.
Mi-ar fi placut sa dorm o noapte de primavara sub salcamul ala din povestea lui Moromete, dar l-au taiat demult.
Tot timpul ma gandesc la o poveste fascinanta de care as fi putut avea parte la fel ca in Albastru pur. Daca m-as trezi dintr-o data cu parul rosu? … la fel ca in roman.
Macar o data as fi vrut sa fiu Anna Karenina. Cata iubire, cata pasiune care parca rupe carnea de pe tine. Si acum ma uit la sinele de tren si ma gandesc la gatul ei fin, la iubirea ei stinsa, la viata ei cu final trist. Mi se par atat de reci sinele astea …
As fi vrut sa scriu ca Sylvia Plath dar nu as alege sa bag capul in aragaz.
Sunt multe personaje, multe povesti care m-au marcat si pe care le car cu mine ca si cum au fost intamplari reale. Si-acum traiesc in lumea paralela unde sunt file scrijelite cu litere. Si-acum, acolo evadez, de fiecare data mai libera si mai putin singura ca-n lumea fara carti. Sunt un fel de Dean Moriarty, mereu la plimbare, mereu in cautare urmatoarei aventuri printre cuvinte.