Eram la doctor. Liniștea și gândurile din capul meu au fost foarte deranjate, brusc, de întrebarea asistentei: câți ani aveți? O foarte bună întrebare m-am gândit, dar habar nu am. Serios, pentru o clipă am fost efectiv pierdută prin timp. Nu știam ce să îi răspund. Când eram mică îmi plăcea foarte mult filmul ”Mașina timpului”. Personajul principal se urca într-o mașinărie ingenioasă, care îl plimba prin timp, când înainte, când înapoi. Pleca așa printr-un tunel luminos și ateriza într-un oarecare an. Ei, exact acolo m-a trimis și pe mine întrebarea asta: într-un tunel luminos, prin care îmi număram anii. Era ceva de genul, de când sunt eu în viața mea?
Toate gândurile astea mi-au trecut prin cap, preț de câteva secunde, timp în care asistenta aștepta un răspuns. Mi-a fost rușine și am răspuns cumva, cu jumătate de gură și o umbră de întrebare la final: 31?! Asistenta s-a uitat un pic ciudat la mine, ce o fi zis: ”asta mă întreabă pe mine sau așa știe ea să răspundă?”
Imediat cum am ieșit de acolo l-am întrebat pe soțul meu câți ani am. Mi-a răspuns că abia știe cât are el și că oricum calculează folosindu-se de anii mei. La câți ani am eu, el mai adaugă zece. Era și mama cu noi și am întrebat-o și pe ea. ”Ei, cum, nu știi câți ani ai? Eu de unde să știu.” Exact, la asta mă gândeam și eu, de unde ai putea să știi tu. Așa că pentru moment atâția ani au rămăs. 31.
Am plecat și vreo două zile am trăit crezând că am spus corect. Da măi, 31 am. Hai că am răspuns bine, sunt eu nebună. Cum să cred că nu știu câți ani am.
Apoi, într-o zi, după ce a adormit Natalia, mi-a venit din nou în minte asta cu vârsta și am decis să calculez cu un calculator. Uite așa rezolvăm și misterul. Deci: 2018-1986=32. ?????? Serios? Deci, eu am zis greșit. Eu nu știu câți ani am. Și dacă de acum încep să îmi semene anii între ei, nu vreau să mă gândesc peste vreo 10. Dacă vrei să îmi pui o întrebare capacană, mă întrebi câți ani am.
Dar să privim partea plină a paharului. Sunt doar niște numere. Contează cum te simți, cum îți trăiești, pur și simplu, viața, câtă grijă ai de tine. Restul, sunt doar niște calcule și un rezultat.
Probabil că nu mai știu câți ani am și de la multe nopți nedormite în care am șters lacrimi și muci de bebeluș, am măsurat temperatura, am ascultat dacă respiră și am plimbat-o în brațe, o fi și de la multe lucruri pe care le fac de-odată, o fi de la graba cu care îmi trec gândurile prin cap. O fi poate și pentru că nu am fost niciodată, dar niciodată, bună la matematică. Și când nu ești bun la matematică, poți avea ce vârstă vrei tu.
Sursa foto: www.pexels.com
One comment