Am scris o poveste. Va apărea într-un volum de proză scurtă

Am plecat de acasă, cu noaptea-n cap, să ajung la Webstock. M-am urcat în metrou cu gândul să fiu atentă să cobor la Unirii. Mai mult adormită. Aproape răvășită m-am așezat pe scaun visând la o cafea bună. Da, bună rău. La Marriott sigur au, a zburat gândul meu nerăbdător.

În fața mea doi tineri. Probabil corporatiști. Flirtau. Parcă mai mult el cu ea, decât invers, dar oricum erau intersanți. I-am tot urmărit cu coada ochiului. Din când în când zâmbeam și mă gândeam că într-o zi o să scriu despre ei. În ziua aia când o să mă apuc de volumul meu de proză scurtă. În ziua aia când o să am timp.

O să scriu despre ei, fără ca ei să știe, fără ca eu să știu dacă au fost vreodată împreună mai mult de trei stații de metrou.

Era toamnă.

Prin primăvară l-am citit pe David Grossman. Habar nu am de ce gândul mi-a zburat spre cei doi din metrou. Am luat un capăt de hârtie și am scris cele câteva rânduri care mi-au venit în minte. Am aruncat hârtia într-un sertar pentru ziua aceea când mă apuc de scris.

Luna trecută am văzut un anunț al Editurii Siono. Puteam trimite o poveste pentru un volum de proză scurtă, care ar urma să apară la ei. M-am gândit și răzgândit. Când am de făcut ceva important îmi caut altceva de făcut, ca să am scuze bune.

Am scris până la urmă. Am trimis.

La finalul săptămânii am plecat din nou spre Bucovina. După mare a devenit locul meu preferat de vacanță. Poza articolul este de acolo, de la Mănăstirea Moldovița. Tare mi-a plăcut! M-a impresionat într-un fel… nu știu ce cuvinte să pun alături ca să înțelegeți ce am simțit când am ajuns acolo. Nu am mai trăit asta. Probabil când o să pot găsi cuvintele potrivite voi ști că scriu bine.

Am stat la o pensiune, într-o cameră foarte primitoare. Dimineață ieșeam pe terasă și vedeam vârfurile copacilor cum atingeau norii de ceață, care se ridicau ușor.

Mă gândeam că dacă aș trăi  într-un fil american și un pic siropos, de 90 de minute, iar rolul meu ar fi de scriitor, aici aș veni iarnă să stau și să scriu.

Sămbătă dimineață am luat telefonul și fără să gândesc, mai mult mecanic, am deschis mailul. Rar îl deschid în weekend și mai rar când sunt plecată.

Aveam un singur mail necitit. ”Felicitări! Textul tău a fost selectat pentru proiectul SIONO.”

Am citit mailul de două ori. Am zâmbit. Povestea mea despre cei doi din metrou va apărea într-un volum de proză scurtă. Toamna aceasta apare cartea. Probabil începutul lui octombrie. Vă anunț.

Am luat micul dejun și am plecat să vizitez locurile din Bucovina. Fericită.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.