2 persoane din 100.000

2 persoane din 100.000.  Ce faci în faţa acestor cifre? Te gândeşti că nu ţi se poate întâmpla chiar ţie? Ori te întrebi de ce tocmai tu? Sau alegi varianta în care îţi spui că ai un copil deosebit. Şi-l înveţi şi pe el să creadă asta. Viaţa este ca un montagne-russes. Sus, jos, cu viteză, mai încet, nu ştii niciodată ce va fi la următoarea curbă. Uneori ţipi de bucurie, alteori de prea multă durere. Câteodată zâmbeşti şi în alte momente simţi gustul uşor sărat al lacrimilor.

Anul trecut în decembrie am mers cu Natalia la un control de rutină la oftalmolog. O oră şi jumătate. Atât a durat consultaţia. Şi am ieşit alt om din cabinet. Îngândurat, tăcut, prea plin de întrebări.

V-am povestit într-un alt articol despre consultul ei la ochi şi cât este de important să mergeţi cu cei mici la un consult oftalmologic, cât mai devreme, pentru că sunt șanse mari de a corecta problemele de vedere.

Nu v-am spus niciodată mai mult. Nici ce am simţit şi nici cum am gestionat problema, pentru că nu am putut. De fapt, nu am vrut. La început am vrut să neg. Nu are nimic. Apoi să tac. Nu spun nimănui. Şi abia apoi am stat şi m-am gândit că de atitudinea mea şi a tatălui ei va depinde atitudinea ei pe mai departe în această problemă.

Am descoperit că are hipermetropie şi trebuie să poarte ochelari, iar la ochiul drept are un sindrom congenital, care se numeşte Morning-glory. Așa s-a născut.

Nu sunt bine cunoscute cauzele apariţiei acestui sindrom, este foarte rar şi afectează nervul optic. Prin urmare, acuitatea vizuală este scăzută. Unele statistici spun că 2 din 100.000 de persoane pot fi depistate cu acest sindrom, în principal femei. Nu există tratament.

Acuitatea ei vizuală la ochiul drept este foarte scăzută. Ochiul stâng este normal. Aceasta este singura parte bună din marea asta de veşti proaste care au venit peste noi într-o oră şi jumătate.

Când am văzut ce puţin vede cu ochiul drept mi-a fugit pământul de sub picioare. Vedeam cum nu poate focaliza, cum căuta cu degetul o imagine peste care trecuse cu degetul de câteva ori.

Pentru că ochiul stâng este sănătos, ea nu pare să aibă nici o problemă. Şi totuşi. Eu o văd. Noi o vedem. Ştim. O văd cum uneori când este obosită nu focalizează bine.

Ne-a fost greu să acceptăm. Să acceptăm că are ochelari. Să acceptăm că s-a născut aşa. Copilul nostru perfect are ceva. Şi, deşi ştiu că un părinte poate afla veşti şi mai proaste, decât am aflat noi, pentru mine vestea asta a fost un hău în care am căzut într-o clipă.

Cum se poate ca exact ea să fie una din persoanele din această statistică? Am greşit noi cu ceva? Cum va fi viaţa ei? De ce nu există tratament? Şi totuşi ce facem?

Am tot întors pe toate părţile aceste întrebări. Am trecut apoi prin neîncrederea în medici. Am mai cerut păreri, am căutat disperată articole pe internet. Am obosit și am spus stop. Nu ne aduc nimic bun toate aceste lucruri.

Ea în tot timpul acesta era acelaşi copil. Cu ochii la fel de curioşi şi mari, cu genele ei lungi şi arcuite, cu râsul molipsitor.

Ea ne dădea cea mai importantă lecţie. Era chiar lângă noi şi îngânduraţi de prea multe întrebări, orbiţi de atâtea griji, speriaţi, nu reuşeam să vedem şi să înţelegem.

Ne arăta că indiferent ce vine în viaţă, trebuie să le primeşti zâmbind.

Am analizat lucrurile pe toate părţile. Cineva mi-a spus: dacă nu înveţi să o accepţi cu ochelari, ea va simţi şi nici ea nu va accepta asta.

Și am început să nu îmi mai pun atâtea întrebări și să fiu mai atentă la ea. La prezent. La părțile bune.

Uşor-uşor mi-am rescris povestea. 2 persoane din 100.000. Ea este un copil deosebit şi curajos, care râde şi trăieşte cu atâta poftă, încât nu are cum să nu te molipsească.

Chiar ea ne-a dat o lecţie de viaţă despre cum o experienţă negativă se poate transforma într-o experienţă pozitivă. Ea ne-a învăţat să citim altfel această statistică. Să luăm lucrurile aşa cum vin. Să începem mai întâi să le acceptăm şi să vedem partea bună. Ochiul stâng este bun și compensează slaba vedere a celui drept. Ea are acel ”ceva” care o face deosebită.

Abia atunci am scris şi primul articol pe blog despre importanţa consultului oftalmologic la copii. Poate experienţa noastră va ajuta pe cineva.

Cum am ajuns să întoarcem povestea în favoarea noastră? Secretul stă în trei cuvinte: experienţe dezvoltare personală.

Experienţe: viaţa e plină de întâmplări. De tot felul. Fiecare din ele este o experienţă care ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Să ne descoperim, să ne împingem limitele.

Dezvoltare: fiecare întâmplare din viaţa noatră este un pas spre dezvoltarea şi împlinirea noastră.

Personală: orice întâmplare te pune în faţa a două drumuri: dezvoltare personală vs. renunţare şi frustrare. Tu alegi ce drum vrei să experimentezi.

Am mers pe drumul acela al frustării. L-am ales fără să îmi dau seama. M-am simţit vinovată. Apoi m-am întors către mine.

Nu e nimeni vinovat. E o întâmplare, pe care am ales să o trăiesc pozitiv.

Şi alături de ea am tot învăţat să văd viaţa altfel şi să transform orice lucru într-o experienţă pozitivă. Pereţii nu sunt mâzgăliţi, ci pictaţi.

În sufragerie nu e dezordine, sunt doar jucării fericite.

Camera nu e plină de şerveţele, e de fapt zăpadă. Exact asta mi-a spus ea, ba chiar m-a invitat să mă bat cu bulgări.

Când îşi toarnă făină în cap, de fapt face magie şi se transformă în fantomică.

În fiecare zi am învățat să privesc viața altfel alături de ea. Să fiu optimistă, să încerc, să am curaj. Ea are mult mai mult ca mine. La începutul iernii am fost la Ghimeș, Harghita, la pârtia de bob. A plâns că vrea neapărat acolo, a rezistat eroic la coadă. Am citit că este una din cele mai tari experiențe pe care le poți avea în România. Natalia a bifat-o și  a fost foarte încântată. Eu nu am avut curaj, s-a urcat cu tatăl ei. Curajul acesta al ei, veselia ei, dragostea cu care cuprinde viața mă fac să văd și eu lucrurile altfel.

Viața se experimenteză. Se trăiește din plin. Trebuie mereu să încerci lucruri noi, fără teamă. Furnizorul tău de experiențe poate fi Experimentează.ro. Poți încerca experiențe interesante pentru dezvoltarea personalității precum cursuri de teatru sau de făcut ciocolată, ori un atelier de ceramică. Dacă ai visat tot timpul să fii actor, poți încerca un curs de teatru sau poți învața ceva nou, precum golf.

Găsești nenumărate alegeri să îți depășești limitele. Adrenalină, sport și hobby, dezvoltare personală, romantism, travel, food and drink ori relaxare. Sunt experiențe de încercat care te vor face să îi zâmbești vieții. Și vei învăța, încet-încet, să transformi întâmplările negative în întâmplări pozitive.

Poți să îți faci ție un astfel de cadou sau îl poți alege pentru cineva drag pentru a-i arăta că viața este frumoasă. Iar dacă simți că nu este, poți să începi să o pictezi tu în culori mai vii.

Îmi doresc ca povestea mea să te facă să înțelegi că fiecare din noi are un drum al său, că sunt lucruri și întâmplări pentru care nu trebuie să întrebi de ce, ci să le transformi în lecții din care să înveți ceva. Să nu uiți în fiecare zi să îmbrățișezi viața și să încerci lucruri noi. Experimentează! Trăiește! Fii pozitiv!

Articol scris pentru Spring SuperBlog.

Sursă foto: Arhivă personală și Experimentează.ro

Video: arhivă personală; realizat pe pista de bob de la Ghimeș. Natalia e curajoasă, eu filmam de pe margine. :). Am promis că voi reveni și voi încerca și eu. Dacă ea a avut curaj, trebuie să am și eu. 🙂

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *