Workshop de scriitură

Sâmbata aceasta avem o întâlnire creativă 🙂

Îmi doream să se întâmple și în orașul cu două bulevarde astfel de lucruri și iată că primul este organizat de mine, Monica și cu ajutorul Onestin. O avem invitată și pe Gabriela Țăranu. Va fi o întâlnire caldă, în care ne vom simți bine, vom povesti despre cărți, scriitori și evident vom scrie. Fiecare cum putem și în felul nostru. Nu știu ce să zic mai mult decât că îmi doresc să iasă bine și să fie o experiență interesantă pentru toți cei care se vor hotărâ să vină. După eveniment am să vă povestesc cum a ieșit. Pentru că sunt și organizator și povestitor și cel care încurajează la scris, am emoții, și sper să mă descurc iar cei care vor veni să plece încântați și cu dorința de a mai participa și la altele. Dar, asta vom vedea sâmbătă. Până atunci, dacă ești din Onești, așteptăm să te înscrii. Noi ne străduim și zilele astea muncim să iasă totul ok.

Cât despre mine, de ce fac asta? Ei bine, săptămâna trecută am ascultat la Onești, Confesiunile despre viață și artă ale lui Radu Beligan, care m-au impresionat foarte mult, iar la final ne-a împărtășit secretul longevității: ”Iubiți. Iubiți orice, numai iubiți”.  Eu iubesc cărțile și scrisul. Scrisul mi-a fost pansament și bucurie, m-a ajutat să mă descarc de toate hainele vremii și să mă cunosc iar cărțile întotdeauna au fost prietenii mei reci, dar siguri. Așadar asta iubesc și am să fac precum Bukowski: ”Find what you love and let it kill you”.

Monica, este colega mea de la radio, un om cu un blog fain care va împărtăși despre felul ei de a scrie și de a vedea lumea. Gabriela Țăranu este profesor de română, o tipă foarte faină. Adică nu vă închipuiți când spun profesor un om scorțos care vorbește doar din cărți. Nu, nu vă imaginați persoana potrivită.  Este foarte ok și chiar aseara mi-a spus ca va povesti despre plăcerea ei de a citi, în nici un caz într-o manieră didactică.

Voi veniți cu creativitatea … noi cu restul, inclusiv ceai 🙂

Aici găsești formularul de înscriere:  http://goo.gl/OHoybh

#scriemcreativ este hashtag-ului evenimentului și dacă vă place ideea, vă invităm să ne susțineți și în mediul online.

Aici este link-ul evenimentului pe facebook: – https://www.facebook.com/events/243932825785277/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *