Astazi e ziua cu poezie. Ziua aceia cand o iei de la capat dupa weekend, cand nu esti nici odihnit, nici obosit, poate doar fara chef, cand te mai gandesti inca la chestiile faine pe care le-ai facut la sfarsitul saptamanii, care pare acum tot mai departe. Incepe alta saptamana … si ca sa ne salvam de toate ciudateniile astea aduse de fiecare inceput … incepem cu poezie. Astazi este si Dragobetele, varianta romaneasca, mai putin bagata in seama, a sarbatorii iubirii, asadar o poezie cu si despre dragoste:
Celei care pleaca
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!
