Ziua de luni era dedicată pe blog, poeziei, așa că m-am gândit astăzi să scriu despre ce sentiment ciudat am avut când am recitit poeziile Elenei Farago, acum din postura de mamă. Am crescut cu ”Gândăcelul” și ”Cățelușul șchiop” și cred că majoritatea dintre voi știți aceste poezii.

”De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu știi oare

Că-s mic și eu  și că mă doare?

De ce mă strângi așa de rău?”

sau

”Eu am numai trei picioare,

Și de-abia mă mișc: țop, țop,

Râd când mă-ntâlnesc copiii,

Și mă cheamă cuciu șchiop”

 

Vi le-ați amintit, așa-i? Îmi plăceau când eram mică, sunt poeziile cu care eu și sora mea am crescut. Noi avem și un joc de familie plecând de la poezia ”Gândăcelul”. Și acum, numai cât amintim de poezia asta râdem foarte tare.

Când am început să îi citesc Nataliei am ales poezii pentru copii pentru că sunt scurte, cele mai multe dintre ele amuzante, cu rime frumoase, ușor de citit și pe voci diferite, și m-am gândit că este o metodă bună pentru a-i atrage atenția spre cărți și citit. Mă gândeam că nu are răbdare pentru povești, așa că poeziile mi s-au părut mai potrivite. Și, uite așa, când comandam odată niște cărți am văzut la ofertă cartea de poezii a Elenei Farago. Mi-a venit să râd pentru că imediat mi-am adus aminte de poezia ”Gândăcelul” și de jocul nostru și am zis că sigur o să îi placă și Nataliei. E o carte cu animăluțe, sunt poeziile cu care eu am crescut, o să fie interesant să i le citesc. Începem.

”Cățelușul șchiop”- cam chinuit, așa, cățelul ăsta. Bine că Natalia nu pune întrebări. Încă. Ea iubește animalele și se poartă frumos cu ele. Nici gândacii nu-i calcă, se întinde pe jos după ei și îi prinde ca să îi pună pe ea. Bine, că nici copii care calcă gândacii nu au nimic. Am învățat acum cu parentingul modern, că nu există copii buni sau răi. Toți copii sunt buni iar cuminte are altă definiție. Apropo de cuminte, să citim poezia ”Doi frați cuminți”: ”Noi suntem doi frați, în casă,/ Și nu ne certăm deloc,/ Și suntem tăcuți la masă,/ Și cuminți în orice loc.”    Mda, ce frați cuminți, parentingul de astăzi ar spune despre ei că sunt cam prea cuminți și pot deveni niște adulți lipsiți de inițiativă și curaj. Poezia ”Nelu” este iarăși interesantă: ”Dintr-un rest de prăjituri,/ Nelu face firmituri./ Mama-l vede și-l întreabă:/ – Iar nu ești copil de treabă,/ Nelule, și-mi faci gunoi?/ Cum fu vorba între noi?” Păi, dacă mama lui Nelu ar vedea casa noastră ar face infarct.

Și, am decis să lăsam cititul acestor poezii pe mai târziu după Tanu: ”Miau! … o-mbie din fereastră,/ Dar fetița stă pe loc:/ – Taci, măi Tanule, că mie/ Nu-mi vine să mă joc! … / Ce-ai pățit? …/ – Nimic, dar mama/ Așa aspru m-a certat!/ -I-ai grești ceva?/ – De unde?/ Pentru că nu m-am spălat/ – Știi, fetița mea cuminte,/ Iartă-mă că-ți spun, dar eu,/ Pentru asta, te-aș bate/ Dac-ai fi copilul meu!”

După poezia asta sora mea a cedat prima și a spus: ”Fată, nu sunt cam ciudate poeziile astea?”

Ba da fată, cam de când m-am apucat să citesc mi s-au părut ciudate. Erau mai frumoase când eram noi copii. Acum, mi se par un pic nepotrivite pentru ce copilărie trăiesc copii noștri. Știu, viața nu e ca o vată pe băț și nici nu vreau să i-o prezint așa copilului meu, dar,  poeziile astea mi se par un pic ciudate acum și parcă nu îmi vine să i le mai citesc. Cartea rămâne în bibliotecă. Mai încercăm, poate, când mai crește și poate pune întrebări despre ce citim.

Cred, după experimentul ăsta cu Elena Farago că fiecare copilărie are poeziile și poveștile ei, în funcție de vremuri. Iar eu am crescut în alte vremuri, poate de asta îmi plăceau și cresc un copil în vremuri total diferite, poate de asta mi se par ciudate.

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *