În caz că mă plictiseam de alergat după copil, jucat, colorat, pictat, plimbat prin parc și de la un loc de joacă la altul, gătit, făcut curat, spălat copil, podele, vase, haine, mi-a mai apărut și ceva la călcâi, ca să nu mai pot merge normal. Acum fac toate astea, aproape într-un picior, ca să fie palpitant și diversitate și ca nu cumva să mă plâng vreodată de plictiseală.
Când eram mică îmi doream să fiu balerină, deși acum serios, eu nu am nici o abilitate în ceea ce privește sportul. Dar asta nu te împiedică să visezi, mai ales când ești mic. Soarta, destinul, luna, stelele… nu știu care au, se pare, urechi mari și aud tot și o memorie bună. Ei, dacă ți-ai dorit să devii balerină, uite poftim, mergi pe vârfuri să vezi ce interesant este. La vârsta asta și cu un copil mic mereu în formă, arât mai degrabă ca o balerină ieșită la pensie, care merge pe vârfuri de dragul vremurilor de altădată, dar greu, și o dor toate.
Deci, se pare că mamele pot să meargă și într-un picior. Iar, dacă nu pot, încearcă, și fac haz de necaz; ajută un pic. De necazul ăla că merg greu, că nu e prea fain când ești așa și nu are cine te ajuta cu copilul, că o să treacă dar mai durează un pic și eu vreau fix acum pentru că și Natalia vrea să fugă fix acum, că sistemul de sănătate … pfff… e cam ca mine acum, merge într-un picior. Și discuțiile despre el se lasă cu dureri de cap și nervi. Nici nu ai ce să spui nou pe tema asta. Două-trei spitale care funcționează, o mâna de medici buni și umani, nu înseamnă că merge bine, nici că e într-o direcție bună. E cam la fel, de prea mult timp.
Și acum revenind la haz: găsiți diferența între mine și sistemul de sănătate. Mie o să îmi treacă, el va rămâne într-un picior. 🙂
Sursă foto: www.pexels.com