Numai aici pe blog am scris câteva articole în care m-am plâns cum copilul  nostru spune des, spre foarte des, ”nu” (aici de exemplu). Eram odată în mașină, toți trei, și în urma unui dialog foarte productiv cu Natalia, când după fiecare întrebarea de-a mea, ea răspunde fie cu ”nu, fie cu ”nu, nu”, tatăl ei a concluzionat: ”băi, copilul nostru nu știe să spună da.”

Deși pronunță perfect cuvântul ”bufniță” sau ”monster” în engleză, bine are și multe alte cuvinte pentru care cineva străin ar avea nevoie de translator să o înțeleagă, când trebuie să spună ”da” pur și simplu gura i se încleștează. Natalia, da? Hai … D…d….d… NU.

Zilele acestea, cum am stat mai mult prin pat, am citit cartea ”Nu există copii răi” de Janet Lansbury. Autoarea spune că este ceva normal și că exact asta trebuie să spună copii noștri în acest moment al vieții. Exemplul pe care Janet Lansbury l-a dat se referea la copii de 2-3 ani. Cam pe unde este și Natalia. Deci, dacă aveți copii cam de aceeași vârstă și auziți la fel de des ca mine ”nu”, nu este, de fapt, nici o problemă.

”Este un cuvânt puternic, cheia către autonomia lui în curs de dezvoltare. Își revendică independența. Nu lăsa asta să te irite câtuși de puțin. De fapt, întâmpină-i opinia diferită și validează-i-o. Asta își dorește el. Doar că nu trebuie să cedezi. Cheia este să continui să-i încurajezi autonomia și să-i dai de ales ca să nu se simtă obligat. Exercită-ți autoritatea fără efort. Fără să te simți deloc amenințată”, spune Janet Lansbury în cartea ”Nu există copii răi”.

Deci, e doar un proces de descoperire, o etapă normală în dezvoltarea lor. Și într-o zi va veni și vremea lui DA.

Și nici plânsul sau smiorcăitul acela supărător al copilului nu este vreo problemă. ”Aproape fiecare copil trece printr-o fază de smiorcăială (sau mai multe) și acest lucru nu indică un defect extrem de grav al copilului nostru sau al stilului nostru de parenting.”

Janet Lansbury propune în carte câteva ideii prin care îi putem ajuta pe copii nostri când trec prin astfel de momente: să nu lăsăm smiorcăitul să ne enerveze, să încercăm să înțelegem copilul și să fim blânzi cu el, să ne asigurăm că a avut parte de suficientă odihnă, mâncare și nu are vreun alt disconfort, să le acordăm atenție.

Poate că uneori e greu să le facem pe toate astea, dar măcar din când în când putem încerca. Știți ce spunea un alt expert în parenting? ”Copii nu au nevoie de părinți perfecți, ci suficienți de buni”.

Deci, fiți cât puteți de buni fi. 🙂

 

Sursă foto: Pexels.com

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *