Poate că e cumva în firea noastră să spunem multe dar să ne apucăm de puține și poate să nu terminăm mai nimic. Habar nu am de ce facem asta. Ni se întâmplă să nu mai putem, ni se întâmplă să uităm, ni se întâmplă să vrem să ne răzgândim, ni se întâmplă … destule. Am spus că nu voi mai uita să râd, că nu voi mai uita să fiu fericită. Dar am uitat pur și simplu. Nu pentru că chiar așa fi tristă, nu pentru că nu aș avea de ce să râd … doar … pur și simplu. Tristețea vieții, seriozitatea lumii … se întâmplă doar să empatizez cu ele. Am spus că voi crede și am acționat precum un neîncrezător. Am căutat adevărul pe care credeam că l-am ascuns și de mine.
Am spus multe, am făcut puține. Mi-au spus multe, am văzut cum au făcut puține. Dar cum să condamni când uneori ești doar asemeni celor care te-au făcut să te doară. Am mai spus eu că în viața asta, suntem pe rând, victime și călăi. Uneori chiar ai propriei noatre vieți.

2 replies on “Multe spunem, puține facem

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *