Mario De Sa-Carneiro, scriitorul cu sfârșit tragic și în ciuda vieții foarte scurte, cu o mare influență asupra literaturii moderne portugheze, scrie o nuvelă dramatică, plină de suspans, al cărui subiect se dezvoltă gradual pe parcursul cărții și care te ține atent până la ultimul cuvânt. Mărturisirea lui Lucio este tulburătoare și fascinantă în același timp, intimă și sinceră, atât de sinceră încât și autorul precizează că ”voi avea curajul de a spune tot adevărul, chiar și atunci când nu pare verosimil”. Ba chiar își dă seama de ridicolul unor confidențe.
Tânăr nehotărât și rătăcitor, Lucio, pleacă la Paris, unde prin prisma lui Gervasio intră în diferite cercuri frecventate de artiști. Așa îl cunoaște pe Ricardo, cel care este încântat de intimitaea lor și binecuvântează clipa în care s-au cunoscut. Cu toate acestea îi face o confesiune tulburătoare: ”eu nu pot să fiu prietenul nimănui”. Apoi, Ricardo, deși iubea Parisul, hotărâște, paradoxal, să se întoarcă în Portugalia, la Lisabona.
Cei doi au fost despărțiti un an de zile, timp în care și-au scris câteva scrisori. Lucio hotărâște să plece și el la prietenul său Ricardo unde face cunoștință cu soția acestuia Marta. Și de aici se țes întrebări și neliniști legate de această persoană. Sunt căsătoriți oficial sau nu? El nu poate fi prietenul nimănui, dar totuși se căsătorește? Cine este această Marta? În timp ajunge să fie foarte atras de această femeie plină de mister și încep o relație. O relație fără cuvinte. Se întâlnesc doar pentru a întreține relații sexuale. Și de aici alte întrebări care îl chinuie pe Lucio. Știe sau nu Ricardo de această relație? E laș și nu vrea să spună? Toate acestea îi dau de gândit zile și nopți, încât simte nevoia să se închidă în apartamentul său.
Aproape de finalul cărții Ricardă îi face lui Lucio o mărturie de-a dreptul tulburătoare: ”Nutreai pentru mine un sentiment puternic, doream să trăiesc acest sentiment al tău, adică să-ți răspund cu același sentiment, și-mi era imposibil!… Numai dacă te sărutam, dacă te îmbrățișam, dacă te posedam … Ah! dar cum să posezi o ființă de același sex? … Marta e ca și cum ar fi propriul meu suflet. … din acea noapte am putut, cu bucurie am putut să simt în mine afecțiunea ta, să-ți răspund la fel: i-am cerut să fie a ta!”
În urma unei întâmplări ciudate, Lucio ajunge să petreacă în închisoare 10 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o. Dar…cum mărturisește și el amar, în final, e doar viața.
”Astfel că eu, ca să fiu crezut, a trebuit mai întâi să ispășesc în tăcere, timp de zece ani, o crimă pe care nu am comis-o …
Viața…”
