Am tot auzit că într-o lume plină de iubire, terapia nu ar mai fi necesară deloc. Iubirea, înțelegerea, emapatia, grija sunt printre cele mai importante lecții pe care ar trebui să i le predăm unui copil. Să nu îi credeți pe cuvânt pe cei care vă spun că vă alintați copilul prea mult. Când e vorba de iubire, nu e niciodată prea mult. Chiar cei care vă spun asta, cred că au nevoie de foarte multă iubire.
Pentru că suntem în apropierea Paștelui, o sărbătoare care este exact despre asta: iubire, înțelegere, acceptare, iertare, speranță vreau să vă las un pasaj din cartea Inteligența emoțională, de Daniel Goleman, pentru a înțelege cât de importantă este iubirea și răbdarea în dezvoltarea armonioasă a unui copil.
”Copilăria reprezintă o șansă crucială pentru modelarea predilecțiilor emoționale de-o viață; obiceiurile dobândite în copilărie sunt incluse în rețelele sinaptice ale arhitecturii neurale și sunt mai greu de schimbat ulterior în viață. Dată fiind importanța lobilor prefrontali în stăpânirea emoțiilor, acea șansă de modelare sinaptică în respectiva regiune a creierului poate însemna totodată și că în marele proiect al creierului, experiența copilului de-a lungul anilor poate modela ultimele conexiuni în circuitele care reglementează creierul emoțional. Experiențele critice includ cât de bine răspund părinții la nevoile copilului, oportunitățile și îndrumarea de care are parte un copil în a învăța să se descurce cu propria suferință, să-și controleze impulsurile și să aibă exercițiul empatiei. În mod similar, neglijarea sau maltratarea, incapacitatea de implicare a unui pătinte egoist sau indiferent sau o disciplină brutală își pot lăsa amprenta în circuitul emoțional.
Una dintre lecțiile emoționale esențiale, învățate în prima copilărie și șlefuită pe parcursul anilor ce urmează, o reprezintă felul în care este calmat copilul atunci când e supărat. Foarte mulți copii mici sunt calmați de cei care au grijă de ei: o mamă își aude copilul plângând, îl ridică în brațe și îl leagănă până ce se liniștește. Această adaptare biologică, spun unii teoreticieni, îl ajută pe copil să înceapă să învețe cum ar putea să se potolească singur.
Copilul care a fost calmat de nenumărate ori învață mai ușor să se calmeze singur. Sigur că arta de a se calma singur se dobândește de-a lungul anilor și prin alte mijloace, pe măsură ce maturizarea creierului îi oferă copilului mai multe unelte emoționale complexe.
Unele dintre cele mai grăitoare lecții pentru un copil vin din partea părintelui. Obiceiurile emoționale induse de părinți sunt foarte diferite dacă, pe de o parte, ei sunt pe lungimea de undă a copilului, adică recunosc nevoile emoționale ale copiilor și le satisfac sau își disciplinează copii prin empatie, sau dacă, pe de altă parte, părinții sunt absorbiți doar de sine și ignoră tulburările copilului sau îl disciplinează capricios prin țipete și bătăi. O psihoterapie prelungită este, într-un fel, un remediu pentru ceea ce s-a greșit sau s-a ratat complet în perioada anterioară în privința pregătirii copiilor. Dar de ce să nu facem ceea ce ne stă în putință pentru a preveni această nevoie, oferindu-le copiilor atenția și călăuzirea necesară pentru a cultiva calitățile emoționale esențiale încă de la bun început.”
Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București, 20080’
Sursă foto: www.pexels.com
