În orașul cu două bulevarde III

Scriam tot aici pe blog (dacă ai ratat, găsești aici) că viața într-un oraș cu două bulevarde poate fi uneori interesantă. Depinde, vorba cuiva care parte a paharului vrei să o vezi. De obicei o văd pe cea goală, dar în cazul acesta o prefer pe cea plină.


Dacă în urmă cu ceva vreme eram fericiți că tristele orașe fără teatru, acum au, suntem și mai bucuroși că avem și operetă.


Da, în orașul cu două bulevarde va fi o Gală de Operetă la care va fi prezentă soprana Caterina Coresi din Austria. În cadrul Galei se vor interpreta arii din operete precum Liliacul, Contesa Marița sau Văduva Veselă. Dacă la teatru nu am ajuns aici voi fi prezentă și cu siguranță voi împărtăși aici experiență.

Peste câteva zile va fi și un târg hand-made și cu siguranță va fi foarte mișto pentru că de obicei la astfel de evenimente te întâlnești chiar cu cei care fac produsele și poți să stai de vorbă cu ei.


Și pentru că normal, asta este luna iubirii, că tot am auzit așa peste tot, au fost inimioare prin vitrine, câte-un trandafir în vreo mânuță finuță, petreceri în cluburi și căsătorii de o zi.
În curând va veni și primăvara, adică tot sper, dacă tot săptămâna viitoare e 1 Martie, și cu siguranță va fi mai palpitant, pentru că lumea va ieși din casă, pentru că mulți nu s-au mai văzut de mult, pentru că sub efectul asteniei nu se știe niciodată ce chestii mișto se pot întâmpla. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *