Săptamâna trecută pe la această oră ajungeam din Bursa în aeroportul din Istanbul și, deși ne părea rău că ne despărțim, ne gândeam acasă. Ne-au ajuns nouă zile și în același timp au fost puține și s-au dus repede.
Am avut ocazia să particip la un Exchange (proiect european) în Turcia. O experiență minunată prin prisma căreia nu am cunoscut doar o altă țară și o altă cultură ci și oameni minunați, interesați să crească frumos, să descopere lucruri minunate, să le împărtășească, să viziteze, să cunoască alți oameni și alte culturi.
Am trăit nouă zile pline în Bursa, al patrulea oraș, după numărul de locuitori, din Turcia și prima capitală a Imperiului Otoman. Un oraș frumos unde ajungi după ce te plimbi cu feribotul și hrănești pescărușii. 🙂
Tema proiectului au fost tradițiile și obiceiurile și astfel le-am făcut celorlalte țări participante, cunoscute. Au descoperit un pic din România, așa cum noi am descoperit un pic din celelalte țări, și cine știe, poate într-o zi vor veni să ne viziteze și să descopere mai mult din ce au aflat în cadrul proiectului.
Am încercat tot ce a însemnat Turcia. M-am plimbat prin bazar, am gustat tot felul de mâncăruri, tot felul de băuturi și evident nelipsitul ceai negru. Altă cultură, greu de adaptat, dar merită măcar să încerci să descoperi ce înseamnă a trăi zi de zi și pentru alte populații. Tocmai de aceea a fost experiență înteresantă pentru că înveți, și în cazul binelui și al răului, să faci comparații. Te întrebi unde ești tu pe scara valorilor, a realizărilor. Cu ce te-ai schimbat? Cu ce ai rămas? Sunt întrebări care cresc la tine în suflet. Și sunt răsaduri frumoase și în timp ar trebui să crească frumos și să se vadă asta în acțiunile tale, pe chipul tău și în tot ce faci și lași în urma ta.
Am cunoscut oameni senini care au o plăcere din a avea parte de astfel de experiențe. Pleci undeva, vei locui câteva zile bune într-o țară nouă cu oameni noi. Dar cum altfel să îți descoperi limitele? Mă bucur că i-am cunoscut chiar dacă poate drumurile noastre niciodată nu se vor mai intersecta. Acum Lituania, Malta, Portugalia sau Anglia nu mai sunt doar niște țări pe o hartă. Sunt tări despre care am aflat ceva și am trăit cu oameni de acolo. Oameni care au fost prietenii mei pentru nouă zile.
Ne puteam pregăti de îmbarcare. Ultima îmbrățișare, urări de bine, zâmbete și ochi umezi în același timp. ”Să auzim de bine și poate ne vedem în următorul proiect!” Și, gata, fiecare spre casă, fiecare la tot ce a lasat. Ne-am împrăștiat în aeroport, ne-am urcat în avioane cu destinații împrăștiate pe harta și … sunt deja de o săptămână acasă. Parcă a trecut mai mult. E bine acasă. Și eu … bine, foarte bine după o astfel de experiență.
