Mi-a aduc aminte cu drag de toate sărbătorile trăite când eram mică. Aveam tot timpul din lume să le aștept și nici o problemă care să mă facă să mă gândesc la altceva. Luni, mi-am aruncat ochii pe calendar și am realizat că săptămâna viitoare e Paștele și tot de săptămâna viitoare încep Deniile. Abia așteptam când eram mică acea săptămână. Privind acum în urmă, nu cred că înțelegeam mare lucru din slujbă, dar o senzație atât de plăcută îmi îmbrățișa sufletul și trupul. Eram doar un copil, ce știam eu. Vedeam doar că-i frumos și că sunetul clopotului aduna la biserică aproape tot orașul. Apoi noaptea de Înviere. Câtă lumină. Și câți oameni cu fețe luminate pal de la pâlpâirea flăcării. În mâinile acelea, cu care au dat și au luat. În mâinile acelea care au făcut și rău și bine, țin o lumânare care se topește ușor. Mi se părea că toată lumea e mai bună sau măcar încearcă. Iar când am mai crescut am înțeles că doar încearcă, căci arareori reușesc. Poate în sufletul lor, la lumina aceia de lumânare se roagă și își cer iertare pentru toate deșertăciunile. Dar de a doua zi se scuză că așa-i viața. Și, așa-i.
Era frumos când eram mică. Vedeam lumină și bunătate peste tot. De Crăciun vedeam bucurie, de Paște vedeam bunătate. Erau două tablouri de care îmi era dor în fiecare an. Și credeam în toate astea. Nu credeam că se schimbă ceva, a doua zi, în zori.
Nu venea Iepurașul de Paște, atunci venea mama de la serviciu și ne ducea, pe mine și sora mea, să ne cumpere haine noi. Era o tradiție să avem haine noi de Paște pe care să le îmbrăcăm în prima zi. Era partea cea mai frumoasă. Și ne bucura orice bluză, și aia luată din piață.
Și acum … acum aproape că uit că vine Paștele. Acum … sunt doar ca toți acei oameni mari pe care îi vedeam când eram mică. Acum probabil vreun alt prichindel se uită la mine la biserică și crede că mă rog întru iertarea tuturor relelor pe care le car în suflet. Acum am eu mâinile acelea care au făcut și bine și rău și țin tremurând o lumânare care sper să aducă ceva lumină.
Acum nu mai îmi cumpără ai mei haine noi și eu … am alte priorități decât hainele noi de Paște.
Acum știu că Paștele e bunătate doar o zi și apoi ne trece; deși ar trebui să păstrăm un pic pentru fiecare zi. De asta nu suport reclamele siropoase de sărbători, acțiunile umanitare o dată sau de două ori pe an. Am descoperit ce e ăla marketing și îl folosim în orice e. E ca și cum ne-am fi cumpărat papucii mult doriți și ne culcăm și noaptea cu ei.
Acum învăț să vopsesc eu ouăle și dacă aș avea și cuptor probabil aș încerca și cozonac. Când eram mică doar stăteam cocoțată în patul bunicii și așteptam să îi scoată din cuptor.
Abia așteptam să ajung la Denii, acum abia am timp să mai ajung să pun o lumânare. Și, nu stiu daca din păcate sa nu, nici mustrări de conștiință nu îmi fac. Mi-am schimbat ideile, crezurile, obiceiurile…
