Deasupra norilor

…am fost deasupra norilor și printre nori. Departe de pământ; un pământ care părea din ce în ce mai mic și mai frumos. De acolo de sus e frumos; probabil de asta și soarele mai răsare în fiecare zi. Era lumină, multă lumină și altfel. Un altfel pe care nu știu să îl explic. Nu mai ai așa multe gânduri, angoase sau dorințe. Uiți să te gândești la toate. Ești departe de tot ce te-ar putea atinge. Toate se opresc. Și tu stai acolo sus de tot și privești cu ochii mari prin gemulețul mic cum te îndepărtezi de pământ. Nu-ți mai este nici frică, ai capul gol și sufletul mai ușor. Mai ai doar o senzație de amețeală și urechile înfundate.

Dacă mă întrebi, dacă mi-a plăcut să zbor, îți spun din toată inima, nu. Dacă mi-a plăcut cum gândurile au dispărut și senzația aceia frumoasă în care toate angoasele rămân pe pământ, e da. Un mare da.

Și se oprește, aterizezi curând pe pâmântul ăla pe care îl vedeai mic și frumos. Un val de alte gânduri te inundă, începi să auzi mai bine, incluziv ce sună în tine. E frumos să fii suspendat în aer, dar tot mai frumos e cu picioarele pe pământ cocoșat de propriile gânduri. Despre ce mi-aș mai face griji dacă aș sta mereu printre nori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *