Am fost zilele trecute la mall, cred a doua oară cu Natalia și vazând foarte mulți părinți cu copii, mai mici, mai mari, în căruț, care merg singuri, unii care aleargă, în sisteme de purtare, în brațe ( eu sunt la categoria asta 🙂), mă gândeam: aici dai testul de parenting. Și, cred că și parcul s-ar califica.
Avem așa: gălăgie, multă lume, multe lumini, multe culori, multe tentații (de la mâncare la jucării) și un copil. Punem toate astea la un loc si iese un copil suprastimulat, ușor dacă nu chiar mai tare obosit, care începe să vrea sau să nu mai vrea ceva. Pe lânga asta, ca să fie totul și mai frumos, mai avem mulți oameni, care abia așteapta să arunce priviri în cefe de mămici dezarmate de crizele piticilor, să dea dezaprobator din cap, să te învețe ei cum se face ca să calmezi un copil, că tu, mama lui, e clar, nu știi. În aceste condiții mi se pare că iți testezi, tu părinte, rezistența la stres, acolo trebuie să spui, după caz, un nu sau un da hotărât, acolo trebuie să te folosești de toate tehnicile de persuasiune, pe care crezi că le deții, încerci să nu țipi deși îți vine la propriu, să te așezi lângă copil și să faci exact ca el. Știu, o să spuneți că depinde și de copil, că nu toți fac așa, bla, bla, și de părinte, că nu ai ce să cauți acolo cu copilul. Dar, pe mine Natalia, de exemplu, m-a învățat că e mai bine să fiu pregătită pentru orice. Copii pot fi plini de surprize și de reacții. Și uneori mai mergem și în mall, noi părinții imperfecți.
Deocamdată, noi suntem ok, poate pentru că Natalia e mică. Atât timp cât e în brațe, odihnită, cu burta pusă la cale, ne putem plimba liniștiți, pe oriunde. Încă nu am avut episoade din astea și, în teorie deocamdată, eu spun că aș lua-o pur și simplu, și aș părăsi locația. În practică, voi vedea, deși sincer, aș vrea să nu. Poate îmi face vreo surpriză și va fi copilul ăla, care face circ doar la ea acasă. Că, din ăsta avem zilnic, dar suntem doar noi și ne descurcăm. Cu public, e greu. Cel puțin, așa mi se pare. Singurul lucru pe care am învățat să îl fac, de când e Natalia, e să întorc capul. Nu văd, nu aud. E problema acelui părinte și a acelui copil. Nu zic nu se poate așa ceva, ci sper să nu la noi, nu zic, nici măcar în gând: eu în locul ei, că nu am de unde să știu cum e, chiar dacă am și eu un copil. Nu mă duc să mă bag în vorbă cu copilul, poate îl liniștesc eu. Cred că mai tare aș deranja.
Parcul… ooo, poate fi chiar un loc mai bun. Multe locuri de joacă, multe mămici, mulți copii.
Sper să aveți cât mai puține teste de dat, cu public. Oricum, copii sunt minunați cum ne scot din zona de confort, ne provoacă, ne pun imaginația la lucru, ne testează limitele, în toate, ca să ne arate, simplu, cât de mult putem și câtă iubire avem în noi, de dat.
Dacă sunteți de partea cealaltă, a privitorului, nu uitați să nu criticați, nici măcar în gând și să vă vedeți mai departe de drum, că poate într-o zi veți fi chiar în locul acelui părinte.
Sursa foto: www.pexels.com
