Am vrut să încep acest articol așa: sunt o persoană cu multe tabieturi. Apoi mi-am dat seama că sunt învelită cu un colț din păturica ei, sub care stă ascunsă cu nasul în pernă și doarme un pic la prânz. Șterg, scriu din nou. Corect. Eram o persoană plină de tabieturi, ca o bătrânică. Rezistentă la schimbare, pe care greu o scoteai din ale ei. Dimineața… păi o cafea cu un pic de lapte, stăteam la baie cât voiam eu (și câte o oră), mă spălam, îmbrăcam, pregăteam pentru job într-un ritm încet spre foarte încet. Înainte să ne mutăm stăteam undeva foarte aproape de serviciu meu. Cred, cinci minute. Mă trezeam cu o oră și ceva înainte și ajungeam să îl rog pe soțul meu să mă aștepte, să mă ducă și pe mine cu mașina că iar întârzii. Niciodata nu ajungeam la fix.  Acum… pff, beau cafeaua cum mi-o lasa soțul meu, mai dulce, mai amară, uneori cu prea mult lapte. E bună oricum. O beau în timp ce strâng de prin casă sau mănâncă Natalia.

Apoi somnul. Era, mai este de fapt, marea mea plăcere. În weekend dormeam și până la 12. Trebuia să îmi încarc bateriile după ce am muncit o săptămână întreagă. Acum, e doar un vis frumos și deocamdată îndepărtat, un somn lung, neîntrerupt, odihnitor. Îmi încarc bateriile din mers, oricât dorm e bine că am apucat, totuși. Aș fi, deocamdată, cel mai bun paznic de noapte pe care îl știi. Aud orice zgomot, mă dezmeticesc rapid și doar ți se pare că dorm profund. Lista ar putea continua dar astea au fost niște despărțiri, să spunem,  mai dureroase. Toți părinții cred că au povești asemănătoare și liste care conțin lucruri făcute, parcă, într-o altă viață.

La un singur lucru, în schimb, nu am renunțat nici o secundă. De când am ajuns acasă de la maternitate mi-am zis că la asta nu renunț iar soțul meu s-a prins repede. I-am creat oportunitatea să petreacă un moment special cu fiica lui cât fac eu duș seara. Îmi place să stau mult. Să fie fierbinte. Să stau,  așa pur și simplu,  să aud apa cum curge. Îmi place foarte mult sunetul ăsta. Mă inspiră 😀. De exemplu, când eram în liceu și aveam de scris eseuri la română, mă duceam în baie și dădeam drumul la apă ca să îmi vină ideile. Poate de asta îmi place și marea. Și stauuu… câteodată îmi spune că a și uitat că eram acasă. În glumă, că el e glumeț. 🙂 Dar, și serios de ar vorbi la asta nu renunț. E momentul meu de relaxare iar eu cred foarte mult în asta: mame fericite, copii fericiți.

 

Sursă foto: www.pexels.com

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *