Când scriu … nu știu exact cine sunt. Eu așa cum sunt sau cum aș vrea să fiu, să simt, să spun …
Sunt, oare, un căutător de drumuri? Mai frumoase, mai vesele, mai triste, mai nu știu cum …
De câteva ori nemulțumită, de multe ori tristă și exact cât trebuie fericită?

Nici nu știu cum a venit iubirea pentru cuvântul scris. Cred încet. Și am rămas împreună, la aceeași masă.
Nu știu dacă îmi place sau nu să scriu din toată inima sau dacă iubirea pentru cuvântul așezat pe foaie a venit încet, pe nesimțite și pentru că nu am fi suportat o despărțite prea dureroasă, am rămas împreună, la aceeași masă. Ne ducem traiul frumos.
Uneori ne ignorăm, alteori ne iubim, câteodată ne este dor și ne revedem la un pahar de vin. Ne mai trezim din somn, uneori, și stăm la povești până-n zori. Ne răzvrătim, ne împăcăm.
Oricum, e liniște când scriu, e calm, e cald. Nu iese tot timpul cum vreau, dar pentru toate astea e un mâine, despre care vreau să cred că este mai bun. Scrisul mă acceptă așa cum sunt sau cum vreau să fiu.
  Când scriu sunt …
și încă mai descopăr,
și de aici toată frumusețea.

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *