V-ați uitat la copiii voștri cum se joacă cu alți copii? Se împrietenesc repede, sunt sinceri, se mai supără, dar le trece repede, își asumă anumite roluri în grup. Pentru ei, totul pare atât de simplu. Nu mi-e clar încă de când lucrurile se complică și cât de mult îi ”ajutăm” noi să le complice. Și încep să se supere repede și să le treacă greu, să se plângă mult când ceva nu le place, să își piardă repede optimismul, să se frusteze ușor când nu obțin ce vor. M-a amuzat o întâmplare cu Natalia, care m-a făcut să mă gândesc la ce v-am spus încă din titlu: când ceva nu îți place, imaginează-ți altceva. :). Ar trebui din când în când să dăm în mintea copiilor.
Nataliei îi plac foarte mult piersicile și mai puțin caisele. Așa a fost de la început, de când le-a descoperit prima dată gustul. Se strâmba la caise și credea despre ele că sunt bleach. Piersici nu refuza niciodată. Ele erau yami-yami.
Și așa a rămas. Unele bune, altele rele. Până într-o zi, când cineva a vrut să îi ofere niște caise.
– Uauu, piersică, s-a mirat ea.
– Nu, este caisă, i-am spus eu.
– Nu, piersică, yami, a insistat Natalia. A luat-o din pungă și a mâncat-o. 🙂 Și-a închipuit că-i piersică și a fost, de data asta, foarte bună. Pentru că este mai bine să apelăm la creativitate, decât să ne supărăm. 🙂
Acum toate sunt piersici și sunt bune. Și nu, nu le confundă. Știe și vede foarte bine diferența dintre aceste fructe. Dar așa vrea ea. Să le spunem piersici, ca să fie și ele yami. 🙂
A fost amuzant momentul și mi s-a părut o lecție bună de optimism. Tot ce contează este cum te uiți la problemă: ca la o caisă sau ca la o piersică. 🙂
Ce simpatică este Natalia! Hm, de-ar vedea şi Alex pizza când mâncăm pilaf, bine ar fi. 😂
:)))) cred că funcționează doar când vor ei, cu ce vor ei. Nici Natalia nu mănâncă pilaf, ar fi bine să vadă și ea aici pizza sau paste. :)))
Da, copiii sunt genialii si ne dau nenumarate lectii!!
Andrei a avut o faza din asta cu niste prune. Nu manca sub nicio forma. Adica nici macar nu voia sa le guste!!
Intr-o zi i le-am adus pe o farfurie: desfacute, fara sambure, taiate in doua. A luat o jumatate fara sa fie foarte atent si-a zis ca e o nectarina delicioasa. M-a busit rasul. I-am zis ce era si ..incredibil..le-a mancat si pe celelalte. Insistand ca, desi sunt prune, ele sigur au fost „altoite” cu nectarine pentru ca au gust de nectarine! Si asta era acum cateva luni, adica la peste 7 ani:)
O abordare foarte buna, ma gandesc!!! :)))
Vai, ce tare. Ce inseamna sa ai o imaginatie bogata si sa te folosesti de ea.
Asa de tare imi doresc sa isi mentina imaginatia asta nealterata..cat mai mult timp! Daca se poate ..pentru totdeauna 😁.
Eu cred ca..atata timp cat au prin preajma adulti care sunt inca -macar putin- copii …au sanse sa ramana frumosi pe dinauntru multa vreme😏
Da, chiar mă gândeam într-o zi, după o discuție legată de cum va arăta viitorul lor și cum îi pregătim pentru el, că o persoană creativă va reuși să se adapteze foarte bine, indiferent cum va arăta acel viitor. Indiferent că va fi unul al roboților și inteligenței artificiale, o persoană creativă se va descurca oricum foarte bine. Așa că asta îmi doresc cel mai mult: să pot ajuta să își mențină curiozitatea și creativitatea vii. Și, da, ai dreptate, un adult care mai este macar un pic copil cred că poate ajuta mult un copil să rămână creativ.