Lucrez la bibliotecă. Asta cred că știți. Într-o țară care este pe ultimul loc în Europa la citit, conform statisticilor, vă puteți imagina ușor care este întrebarea pe care o aud cel mai des. ”Și? Mai citește lumea? Ce faci toată ziua la serviciu?”
Într-un astfel de moment în imaginația mea îi trag o carte peste cap celui care mă întreabă asta. Scuze, nu vreau să incit la violență, chiar dacă lovesc cu o carte, deci să spunem nici măcar la violență culturală, dar asta îmi vine să fac. Nu o fac, doar îmi imaginez. În realitate, răspund relativ tăios: ”dacă tu nu citești, sunt alții care o fac”.
Mda, am întâlnit și unii care aveau impresia că de la bibliotecă pot cumpăra cărți. Alții care au ajuns din greșeală, ca să dea un anunț la Monitorul Oficial. Mă rog, anunțurile la Monitorul Oficial nu se dau la bibliotecă!!
Dar avem și foarte mulți cititori faini. Care citesc. Și tineri, și mai în vârstă. Cu care vorbim despre cărți. Cu care ne-am împrietenit. Și avem și multă treabă. Cărțile nu se așează singure în raft. Trebuie să le faci fișe, să ții un catalog fizic și online, să cauți cărți noi, interesante, să te gândești ce să aduci pentru a atrage cititori, când au de făcut un proiect să le cauți cărțile de care au nevoie, să îi ajuți să caute informații, te gândești ce alte lucruri în plus să faci la bibliotecă pentru a-i atrage pe oameni, ce proiecte să faci și tot așa. Și nu rămânem doar la gândit, le și punem în practică. Pare simplu, ca orice meserie pe care nu o faci, evident.
Dar când cineva îmi pune întrebarea asta, nu are rost să încep să explic lucrurile acestea sau să îi spun exact ce face un bibliotecar în ziua de astăzi, pentru că e clar că de mult, prea mult timp nu a mai citit o carte, așa că e străin de subiectul acesta.
Bine, tot mă enervez și mi-e ciudă că avem atitudinea asta față de tot ce înseamnă cultură. Dacă ar fi fost altfel, poate treceam altfel și peste perioada asta. Doar zic. 🙂
Și a venit săptămâna aceasta cu restricțiile ei. Nu despre ele comentăm. E o perioadă grea pentru toată lumea și punct.
Despre altceva vreau să vă spun. Luni dimineață când am venit la serviciu, nu doar eu, ci și colegele mele, aveam cam același gând: cu restricțiile acestea, cine știe câți ne-or mai trece pragul.
Suntem într-un oraș mic, câți or fi vaccinați și din câți sunt vaccinați, cine se gândește să vină la bibliotecă?
Eu încep programul la 09:00. Primul cititor a venit la 09:15. Și au tot venit. Și am rămas plăcut surprinsă. Au fost mulți. Mulți care chiar au putut intra în bibliotecă. Nu îi numărăm și pe cei nevaccinați, pe care nu avem voie să îi primim. Ei doar au lăsat cărțile împrumutate. Unii s-au supărat, alții au făcut scandal, o doamnă a spus că o să cheame televiziunea. Deci oamenii chiar voiau la bibliotecă. Ne bucurăm strict privind partea aceasta.
Faptul că am avut oameni care au venit, marți chiar mai mulți decât luni, pe vremurile astea, este bucuria mea din zilele acestea. Da, uite, statisticile spun că puțini citesc, și din puținii ăia, indiferent de vremuri, oamenii mai vin la bibliotecă.
Mă gândeam că în prima zi din această săptămână au intrat mai mulți la bibliotecă, decât la restaurantul de peste drum. Îmi pare rău pentru restaurant, dar mă bucur pentru biblioteca mea.
Mă bucur că oamenii vin și citesc. Încă mai vin.
Când scriam asta mi-am adus aminte că pe vremea când eram studentă am fost la o întâlnire cu scriitorul Radu Cosașu. Cineva din public l-a întrebat dacă își face griji legat de faptul că oamenii nu mai citesc. Scriitorul l-a întrebat: ”tu citești?” El a răspuns că da, atunci a completat: ”dacă tu mai citești, înseamnă că se mai citește.”
