”Ca să văd curcubeie”…

Momentul în care ne întâlnim după ce ne adunăm fiecare de la serviciu, respectiv grădiniță, este presărat cu o pudră de haos. Vorbim toți odată, mai veseli sau nervoși, după cum ne-a fost ziua. Natalia vrea să vorbească cu mine, eu aș vrea să îi povestesc câte ceva și tatălui ei, așa printre două cuvinte turuite ale fiicei sale, îndrăznește și el să zică ceva. Ea îi spune să tacă, eu îi spun că nu-i frumos să vorbească așa, apoi ne contrazicem la ce magazin să mergem, ce mâncăm și alte lucruri de genul acesta.

Cam așa se întâmplă în fiecare după-amiază, că de- ar fi altfel, ar fi ceva ciudat. Și cum ne vedeam noi de viața noastră și de obiceiurile noastre, vocea de la radio, care se auzea și ea acolo pe un fundal,  a avut efectul unei săgeți. Care fix în creier mi s-a înfipt. Toate instituțiile, inclusiv cele private, fie ele grădinițe sau afterschool se închid.

Ne-a fugit pământul de sub picioare. Copilul? Ce facem cu copilul? Și ca la începutul pandemiei am început din nou strategiile. Așa cum am spus și atunci mă simt ca într-un joc de strategie. Și vă zic că începe să mă epuizeze asta. Rugăciunea mea este să rămân sănătoasă, inclusiv la cap.

Le-au închis, asta e. Întrebarea este ce se întâmplă peste două săptămâni. Restricțiile acestea vor avea efect? Vor avea odată efect și gata… începem și noi să mai revenim la normal?

Am ajuns acasă cu gândurile un pic aglomerate.  Și apoi am văzut culori în fața ochilor. Era Natalia care așa, cât ai zice pește, s-a machiat cu carioci. Și ce ochi roz și-a făcut! Pfaii.

M-am gândit doar la următoarele 14 zile. Serios? Mai că aș fugi de acasă. Ieiii

S-a machiat și și-a pus și o geantă în cap. O geantă roz, de plastic, semitransparentă. Am întrebat-o de ce umblă așa și mi-a răspuns ca să vadă curcubeie. Lumina becurilor din casă reflecta în ea culori.

M-am gândit că șapte genți mi-aș pune numai să văd și eu un curcubeu, cât de mic. Și cu asta am spus tot. Cred că fiecare dintre noi am vrea să vedem măcar o umbră de curcubeu zilele astea. Și dacă nu zilele acestea, poate măcar în cele apropiate… mama ei de speranță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *