Amintiri din vacanță

Ne-am întors din drumurile noastre de vacanță și am întrebat-o pe Natalia ce i-a plăcut cel mai mult, așa, ca să fie revenirea mai lină.

Mai întâi despre mare. Ce ți-a plăcut Natalia?

În ordinea aceasta cele patru lucruri care i-au plăcut sunt următoarele:

  1. Apa – răspuns evident, la care ne așteptam.
  2. Umbrelele – și urmează acum fața mea întrebătoare. Se referă la umbrelele de plajă, de la șezlonguri. ”Că erau așa de lemn și cu acoperiș” … La răspunsul acesta nu ne așteptam. Credeam că nici nu le-a observat.
  3. Hotelul – mda, să spunem.
  4. Pisicile – da, căci Balcicul este orașul lor, spre bucuria ei.

Și de la munte?

  1. Tiroliana

și altceva?

2. Cred că tot.

Și cam asta a fost.

Nouă ne rămân zâmbetele și multe poze pe care să ne uităm peste ani.

Multe poze în care am zâmbit fericiți, că suntem împreună, cu toții sănătoși. Că deși vin multe peste noi, că trăim zile cu de toate, mereu avem încredere că o să fie bine.

Pe drum când ne-am întors spre casă, Waze-ul zice:

”Urmează o trecere de cale ferată”.

Natalia din spate:

”O petrecere? A zis petrecere?”

That’s my girl… nu chiar în momentul acesta, dar promitem să ne mai distrăm vara aceasta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *