Am reușit! Sunt aici, sus. În sfârșit. A fost cea mai lungă și întunecată noapte. Dar, am reușit. Nu îmi mai simt corpul și nici nu mai gândesc limpede. Îmi vine să plâng. Am un sentiment de … ușurare. Cred. Nici nu știu ce gândesc acum. Îmi simt lacrimile fierbinți cum îmi curg pe fața înghețată. Sunt sus. Cel mai sus. Sunt deasupra tuturor. Am vrut un munte mare. Iată-mă pe Uhuru Peak. Stau aici în vârful acesta de munte și mă uit la cel mai frumos răsărit din viața mea. Și, cel mai așteptat. Credeam că nu pot. De asta am venit aici. Să învâț să am curaj. Să nu mai îmi pun limite. Să văd cine sunt eu de fapt, departe de toată lumea. Eu în fața naturii. Eu când nu mai trebuie să dovedesc nimic nimănui. Doar mie. Eu. Și un munte. Un munte imens pe care nu îl cucerești cu vorbe bune. Trebuie să fii sincer și puternic. Este atâta liniște și simți o durere cumplită în tot corpul și totuși o fericire enormă. Nu mai am putere nici să îmi șterg lacrimile. Dar, ce lucru ciudat, mă simt în același timp cel mai puternic om de pe acest pământ. Dacă nu m-a doborât muntele acesta, nimic nu mai poate.