Tot timpul e cu noi. E ca o umbră. Tot timpul avem o scuză în nealegeri. Tot timpul ne pansăm rănile propriilor alegeri proaste cu nostalgia drumurilor nefăcute.”Mergeam așa când în țata mea s-au desfăcut două drumuri: unul la dreapta și altul la stânga. Am stat, am făcut ochii mici, mi-am țuguiat buzele, am tușit și-am luat-o pe cel din dreapta. Exact cel care nu trebuia după cum s-a dovedit după aceia.” Deseori ne trezim în fața a două drumuri. Ne punem întrebări, ne gândim ce vrem, ce e cel mai bine și după ce alegem ne bombardăm cu alte și alte întrebări. Dar dacă …? și de aici o prăpastie se deschide în fața noastră.

Tot timpul m-am încrezut în ideea că este ușor să alegi dar mai greu să trăiești cu ce ai ales. Poate și pentru că ne gândim mai mult la ce nu am ales. Pictăm în culorile cele mai frumoase drumurile nealese. Cine știe de fapt, ce alte dureri ascund și ele. Dar dacă nu le știm, nu ne doare.  Și de aici atâta nostalgie … după nimic.

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *