Mai bine trist!



 De câte ori nu te-ai izbit de răspunsul ”nu știu”. Nu știi cum a sunat când cuiva drag i-ai livrat asta dar cu siguranță știi cum ți-a sunat când cineva drag ție ți-a răspuns așa.
Sunt sentimente și emoții care atunci când e prea dureros sau ți-e prea teamă să le deschizi le ascunzi după ”nu știu”. E drept, e cel mai în siguranță acolo, nu te doare, nu se vede, nu se aude și în timp cred că se și uită.
De ce mai stai într-un loc de unde nu îți mai iei bucuriile și satisfacțiile mărunte. De ce nu pleci, de nu te avânți? Simplu nu? Pentru că nu știi.
De ce mai visezi dacă oricum până dimineață nu mai crezi nimic? Nu știu, urmat de ridicatul specific din umeri.
De ce îi mai vorbești frumos când de atâtea ori i-ai auzit țipătul? Pentru că, cu siguranță, nu știi.
De ce nu o urăști pentru că s-a mutat în sufletul tău doar ca mai apoi să plece? Pentru că nu știi, pentru că nu aveai de unde să știi.
De ce te mai gândești la el, cel care atunci când l-ai întrebat a tăcut? De unde să știi?
Așa mă gândeam că mai bine trist, să le știi răspunsul amar la toate decât să te minți că nu știi. Trist acum, dar mai bine decât să crezi în nimic, decât să aștepti ceva ce nu va veni, decât să răzi azi și mâine să plângi. Mai bine fără nu știu, căci știi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *