Nu am ajuns la vârsta pe care mulți ar putea-o numi respectabilă 🙂 (cu toate că nu știu exact care e asta, dar cu siguranță voi afla) ci sunt mai degrabă la aia în care sunt întrebată ”câtă experiență ai?” Irina m-a provocat la o leapșă exact despre experiență. Mai precis cum mă influențează experiența (adică educație, joburi) în activitatea blogosferică.
Păi să vedem educația ce a făcut: mi-a plăcut să scriu și să citesc iar o bună perioadă eram ferm convinsă că mă voi duce la facultatea de jurnalism. Nu am făcut asta și am ales Sociologia. Probabil că mulți nu vor fi de acord cu ideea mea, dar am optat pentru altă facultate în defavoarea jurnalismului cu gândul că: să scrii nu te poate învăța nicio facultate. Cel mult te disciplinează, te învață tehnică, dar atât. Am zis că asta o învăț eu singură și am ales altceva. Jurnalismul l-am învățat și îl învăț practicând. Am ”prins” multe lucruri în facultatea de Sociologie, care m-au ajutat și mă ajută în blogging: să simt povestea, să simt omul, să văd ideea din spatele unei acțiuni.
Jobul, în primul rând, a fost exercițiul scrierii. 🙂Și în ce sens, am să explic imediat. Că tot am zis că sunt în perioada în care aud des întrebarea ”câtă experiență ai?”, răspunsul e că în presa scrisă am experiență vreo doi ani. Am lucrat ca redactor și am scris destule despre multe. Mai de bine, mai de rău. Mai cu vână, mai slăbuț. Dar am scris. Și când tot scrii așa îți formezi un obicei și astfel să pun mâna să scriu un articol și pe blog venea de la sine. În plus, aflând mereu ce se mai întâmplă, îmi găseam ușor inspirația și pentru blog.
Prin urmare, pe mine m-au influențat în bine și chiar m-a ajutat experiența în activitatea mea de blogging, ba chiar îmi vine să spun că ar fi fost păcat să nu am și blog după traseul pe care l-am avut până acum. 🙂