Dacă nu am timp…

… îl inventez pentru tine. Și după o replică din asta, m-am îndrăgostit. Și așa am făcut mereu. După fiecare vorbă dulce, după fiecare gest plin de tandrețe, după fiecare îmbrățișare, după fiecare ”mi-e dor de tine” sau ”te iubesc”, m-am îndrăgostit, fără să văd mai departe. Fără să mă mai gândesc că toate astea vor dispărea și după … După vezi un om fără zorzoane, fără parfumul fin, fără poveștile frumoase, fără gesturile care te dau pe spate. Și ce faci atunci? Ce mai iubești și cât? M-am îndrăgostit de toate formele fără fond, de vânt și atât. Iar când semeni vânt culegi doar furtuna unor sentimente rămase neterminate. Când încă nici nu s-au ales zorii bine, și-a pus toate lucrurile frumoase în valiză și duse au fost. Uneori el a mai rămas, dar mai dezgolit, dar mai urât, dar mai murdar. Iar eu mereu aceeași. Fără să văd mai departe, fără să mă gândesc că într-o zi ceva trebuie să se schimbe. Fără să mă gândesc atunci ce mai fac. Nu vreau să fiu o îndrăgostită de începuturi, vreau să simt iubirea până la căpăt, dar vreau ca și capetele astea să fie tot mai departe, pierdute în negura timpilor.
Dacă nu am timp … îl inventez pentru tine. Dar și timpul e finit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *