Câteodată îi invidiez pe copii. Nu doar pentru toate frumusețile copilăriei ci pentru tăria cu care cred în diferite lucruri. Îți răspund clar și convins la orice întrebare. Astazi am fost din nou la spațiul de joacă de la secția de pediatrie de la Spitalul din Onești (am mai povestit experiența asta tot pe blog) și în timp ce desenau am stat de vorbă cu câțiva copii. M-am trezit și eu întrebându-i: ce vrei să te faci când vei fi mare?

Cu siguranță ai auzit de multe ori întrebare și când erai mic nu ți-e era teamă de nimic și răspundeai cu atâta convingere ca și cum e imposibil să nu ajungi ce crezi. Tot așa de repede îți schimbai opțiunile dar ce conta, credeai de fiecare data.
O fetiță vrea să se facă pictoriță sau doamna de sport 🙂 (e în clasa a V-a) și dacă stă bine să se gândească poate și dansatoare.
Alta vrea să devină gimnastă pentru că deja se duce la gimnastică și nu mai este așa greu iar un băiețel vrea să conducă pentru că îi plac mașinuțele.
O lume întreagă de meserii ți se deschie dacă pui întrebarea asta și e frumos și te face să te gândești când erai mic în câte credeai și tu.
Dacă azi aș mai avea vreo 10 ani și m-ai întreba cred că aș fi zis balerină sau pianistă. 🙂

2 replies on “Ce vrei să te faci când vei fi mare?

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *