Nu știu cum se întâmplă, pur și simplu, unele cărți au o altfel de soartă. Nu de a fi terminate repede, ci de a sta cât mai mult pe noptieră. Deși îmi place să citesc și dacă mă apuc de o carte o duc destul de repede la capăt, s-a întâmplat de vreo câteva ori să las cărți neterminate. Le încep, le las deoparte, mă apuc de altele, mă întorc înapoi la cartea dintâi, mai citesc un pic, o închid … și Dumnezeu știe când o mai deschid.

Singur pe lume de Hector Malot a avut soarta asta. Eram mică atunci când m-am apucat de ea … aveam senzația că nu se mai termină niciodată. A rămas în biblioteca tatălui meu. De multe ori am spus că o voi relua, dar încă nu a venit acel moment.
Aceeași poveste și cu romanul lui Steinbeck, La răsărit de Eden. Din primăvară am început-o și de atunci am închis-o pentru altele. E o carte bună, chiar foarte bună, dar …
Mi-am propus să o termin, măcar,  până la finalul verii …
De pe lista cărților neterminate îmi  vine în mine și cartea Cuvinte de acces a lui Jean Baudrillard. Am împrumutat această carte crezând că o citesc dintr-un suflet, dar se pare că au trecut mai multe luni și nici nu am terminat-o, nici nu am înapoiat-o. Sper să îi vină și ei rândul.
Se întâmplă … ca soarta unor cărți să fie pentru a sta mai mult pe noptieră. Sau printre alte cărți în bibliotecă. Cărțile sunt ca oamenii.

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *