Săptămâna aceasta au fost desemnați câștigătorii premiilor Pulitzer 2013. Pe 30 mai aceștia vor fi și premiați de către Universitatea Columbia. Se acordă în fiecare an din 1917 pentru literatură,…
În papuci ZorileStore
În fiecare zi merg pe jos foarte mult. Da, așa-i, mersul pe jos face piciorul frumos veți spune, dar dacă nu ai și încălțămintea potrivită, e de-a dreptul un chin….
În orașul cu două bulevarde (6)
Zilele trecute am fost la Grădina Zoologică, de unde au plecat spre Africa de Sud, patru lei și doi tigri. Îi așteaptă o călătorie de două zile cu un camion…
Astăzi sunt mai bătrână :)
Evident am spus-o ironic după ce am citit un studiu. În mod normal ar trebui să fiu mai de partea studiilor, că tot sunt eu sociolog nepracticant J, dar sociolog. Doar…
Manuscrisul găsit la Accra
Cartea ”Manuscrisul găsit la Accra”, semnată de Paulo Coelho, este scrisă în stilul caracteristic al autorului în care tema principală este viața cu ale sale drumuri. Conturează o poveste simplă…
Invizibil
Mi-am dorit de câteva ori să fiu invizibilă cu gândul să pătrund în încăperi fără să fiu simțită și să-i aud pe cei din jurul meu. Dar cu timpul am…
