”Cărțile sunt prieteni reci dar siguri”, e unul din citatele mele preferate. Am destui prieteni în viața reală, dar mult mai mulți în bibliotecă. Și mai siguri, și mai de drum lung, și mai sinceri. Carțile sunt precum oamenii. Mai importanți, minunați dar încă nedescoperiți, în haine ponosite dar cu suflete imense, strălucitori dar găunoși pe dinăuntru. Mai cunoșcuți, mai puțin, corecți, fandosiți, interesanți, normali.Fiecare carte are o poveste. La fel ca orice om. Uneori e fascinantă, alteori ciudată sau doar prea încurcată. Fiecare carte are un personaj principal. Uneori așa suntem noi în viețile noastre. Alteori uităm să fim și ne purtăm ca personaje secundare în propria viața. Unele cărți le citim pe nerăsuflate. Pe altele mai încet. La fel ca evenimentele din viața noastră. Pe unele le trăim furtunos, pe altele pur și simplu nu.
Și finalul. E inevitabil. Și la o carte și în viețile noastre. Diferența e că, o carte la final ne lasă nouă un gol, o viață la final, lasă celor din jurul nostru un gol.
În fiecare om văd o carte. Fiecare chip, e doar un portret de carte.
