”Sunt o mamă leneșă” nu sunt chiar cuvintele mele, deși mă descriu foarte bine. 🙂 Este,de fapt, o parte din titlul unei cărți scrise de Anna Bîkova, pedagog și psiholog, pe această temă: de ce este bine să fii, mai degrabă, o mamă leneșă. M-a atras foarte mult titlu, de asta am și comandat-o, și m-am gândit de la început cam în ce direcție este scrisă cartea. Într-una care mie îmi place, și pe care, fără să fi citit prea multe am aplicat-o și eu. Nu fac eu, ce poate face ea. Oricum, am recunoscut tot timpul, că eu sunt o persoană comodă. Și nu m-am schimbat prea mult nici după ce am devenit mamă. 🙂
Am comandat cartea de pe Libris zilele trecute și a venit fix înainte să plecăm la mama (respectiva bunica Nataliei 🙂 ) de Paște. Așadar, cu asta mă delectez zilele acestea și promit după ce o citesc, o recenzie. Cred că o să vă fie de ajutor. Sau măcar o să vă mire, o să vă amuze sau o să vă intrige ideile Annei Bîrkova. 🙂
Înainte de apariția cărții, Anna Bîkova a scris un articol “De ce sunt o mamă leneșă”, care a iscat numeroase dispute între specialiști și părinți. Nici nu mă mir, mai ales că lenea la noi are o anumită conotație, iar mamele musai trebuie să fie nu implicate, ci foarte implicate. Copilul nu trebuie să se lovească, să se murdărească, să plângă sau să sufere în vreun fel. A, și să nu uit, nu cumva să se plictisească. 🙂
Pare o carte interesantă. Până o termin și o să pot scrie mai multe despre ea, va las câteva pasaje:
”Eu sunt o mamă leneșă. Și mai sunt și egoistă și nepăsătoare, după cum li se poate părea unora. Pentru că vreau ca toți copiii mei să fie independenți, plini de inițiativă și responsabili. Asta înseamnă că trebuie să îi dau posibilitatea copilului să-și manifeste aceste calități. Iar în acest caz lenea mea apare ca o frână naturală pentru o activitate parentală excesivă.
Eu sunt o mamă leneșă. Mi-a fost lene să-i hrănesc prea mult pe copiii mei. La un an le puneam în mână lingurița și mă așezam să mănânc alături.
Sunt o mamă leneșă. Mi-e lene să îl țin cu forța pe copil în pat. Știu, că mai devreme sau mai târziu, o să adoarmă singur, pentru că somnul este o nevoie naturală.
Sunt o mamă leneșă și mi-e lene să fac singură de mâncare, de aceea cer ajutorul fetiței mele de șase luni.
De fapt, mama “leneșă” are grijă de copii, nu este indiferentă.”
Daca ți-a plăcut acest articol, te rog, cu lene sau fără, să îi dai like și/sau share. 🙂
Abia aștept recenzia acestei cărți! Lectură plăcută în continuare!
Multumesc!
Abia aștept recenzia. Cred că voi lua și cartea că tot vreau să fac o comandă pe Libris. Mă declar și eu o mamă leneșă. Copilul meu de 7 ani jumate își pune singur de mâncare dacă îi este foame. Îi dă și celui mic în vârstă de aproape 4 ani. Dimineața mă lasă amândoi să mai dorm și se joacă în camera lor. Dacă fac dezordine își strâng singuri jucăriile. S.a.m.d. toate ptr că sunt o mamă leneșă și refuz să îi cocoloșesc.
Am văzut cu ochii mei copii cocoloșiți, deveniți acum tineri adulți care nu au pic de respect pentru mama lor. Însă după ce o înjură și o jignesc, îi spun amândoi cât o iubesc și ea se înmoaie. Trist.
Da, exact despre asta este cartea. Si autoarea povestea ca isi pun singuri de mancare, nu se trezeste dimineata in weekend si chestii din astea. Are incredere in ei ca se descurca si sa isi dezvolte independenta pt a fi niste viitori adulti care se descurca. Si ea spune ca trebuie sa te pui pe primul loc, asta nu inseamna ca nu ii iubesti. Din contra. Nici eu nu sunt de acord cu cocolositul. Si Natalia mananca singura, se spala singura si tot felul de lucruri pe care nu are rost sa le fac eu in locul ei. Am vazut si eu copii care cocolositi, nu vor sa faca nimic.
Ador articolul asta. În sfârșit cineva care gândește și altfel decât sa fii un soi de preș pentru copil și apoi tot tu sa îl mustrezi ca nu știe, nu poate samd